Despagubita cu 150.000 de lei, pentru o condamnare eronata
Despagubita cu 150.000 de lei, pentru o condamnare eronataLa peste patru ani de la sentinţa de condamnare care i-a schimbat total viaţa Elisabetei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pus cruce dramei suferite de tânără şi a respins recursul înaintat de Ministerul Finanţelor împotriva deciziei de despăgubire a fetei pentru cele prin care a trecut. În urma respingerii recursului de către Înalta Curte, statul român trebuie să-i plătească fetei 150.000 de lei, cu titlul de despăgubiri morale. Decizia este irevocabilă. Amintim că Roxana Elisabeta Mihai a fost condamnată, pe 15 iunie 2005, de Judecătoria Medgidia, la plata sumei de 500 de lei, cu titlul de amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe. În mod ironic, chiar în motivarea instanţei se arată că persoana condamnată este o anume „Mihai Roxana", adevărata acuzată, şi nu „Mihai Roxana Elisabeta", cea care a suferit, în fapt, consecinţele faptelor tizei sale. Uimită, Elisabeta Mihai a formulat o contestaţie la executare, încercând să arate justiţiei că nu ea este persoana pe care o caută. Dar, deşi nu era vinovată de nimic, contestaţia i-a fost respinsă de Judecătoria Medgidia, pe 27.10.2006. În cele din urmă, prin sentinţa penală nr. 1681/P/16.10.2007, Judecătoria Medgidia şi-a dat seama că este vorba despre două persoane diferite. Pe 8 octombrie 2008, Tribunalul Constanţa a decis ca femeia să fie despăgubită, pentru neplăcerile suferite în urma unei condamnări eronate, cu 30.000 de lei. Curtea de Apel Constanţa a admis în luna februarie apelul declarat de Elisabeta Mihai, şi a majorat cuantumul daunelor la 150.000 de lei, suma cerută iniţial pentru repararea prejudiciului moral suferit.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- xxl 16 Nov, 2009 12:21 judecatorii aia betzivani din Medgidia nu raspund in nici un fel de eroarea asta? plateste statul degeaba in locul unor nenorociti superficiali in toate cele...