Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:19 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Detalii incredibile din cazul tinerei însărcinate care a decedat în spitalul din Botoșani! Timp de 7 ore nu a primit îngrijiri medicale

ro

22 Aug, 2023 15:20 1261 Marime text
Tânăra de 25 de ani care a decedat, vineri dimineaţă, în Maternitatea din Botoşani nu a beneficiat, timp de aproape şapte ore, de îngrijiri medicale.

Informațiile apar într-un raport preliminar întocmit de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Botoşani, citate de Agerpres.ro

Potrivit sursei citate, pacienta Alexandra Ivanov a fost internată la ora 23,30 cu "sângerare pe căi genitale externe, dureri hipogastrice şi lombare". Diagnosticul stabilit la internare a fost de "sarcină oprită în evoluţie, metroragie minoră, observaţie anemie secundară".

Inspectorii sanitari au stabilit că "de la ora 00,45, când i s-a administrat ser fiziologic şi un medicament, până la 07,35 nu a mai fost efectuată nicio manevră de îngrijire" pentru tânăra respectivă.

"În intervalul orar 23,30 - 00,45, pacientei i s-au efectuat investigaţii clinice şi paraclinice şi i s-a administrat tratament simptomatic. La ora 00,53, analizele de laborator au fost finalizate, aflându-se la dispoziţia medicului de gardă. În intervalul orar 00,45 - 07,35, nu au fost consemnate în foaie investigaţii, intervenţii terapeutice şi manevre de îngrijire. La ora 07,35, s-a consemnat agravarea bruscă a stării generale şi pacienta a fost transferată la ATI, unde i s-au efectuat manevre de resuscitare timp de 40 de minute fără succes, la 8,20 declarându-se decesul", se precizează în raportul făcut public de DSP.


Printre alte nereguli, inspectorii DSP au constatat că "la data controlului, unitatea sanitară nu a pus la dispoziţia inspectorilor sanitari procedura/protocolul privind gestionarea unor astfel de cazuri".

Inspectorii sanitari au mai solicitat documente suplimentare de la unitatea sanitară, precum note de relaţie a întregului personal, procedurile şi protocoalele terapeutice, rezultatul analizei necroptice şi alte documente necesare finalizării acţiunii de inspecţie.

Potrivit oficialilor DSP, cazul urmează a fi analizat şi în cadrul Comisiei Judeţene de Analiză Profesională a Deceselor Materne. 

 Agerpres.ro 


Citește și: 

Anchetă la Secția Exterioară Obstetrică Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență ,,Mavromati” Botoșani după decesul unei paciente gravide
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii