Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:05 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Detinut epileptic luat cu ambulanta

ro

03 Oct, 2009 02:52 1323 Marime text

ambulanta.jpgIncident la instanţă, unde unui deţinut de 78 de ani, epileptic, i s-a făcut rău în timp ce aştepta la beci să fie chemat în sală, pentru a i se judeca recursul privind cererea de eliberare condiţionată. Bătrânul a fost transportat la spital, iar medicii au constatat că făcuse o criză de epilepsie.

Întâmplarea s-a petrecut ieri dimineaţă, în jurul orei 11.00, la Palatul de Justiţie, când Ion Doloman, un deţinut de 78 de ani, condamnat pentru furt calificat, şi-a pierdut cunoştinţa în beciul arestaţilor. Bărbatul aştepta ca judecătorii să ajungă la dosarul lui privind cererea de eliberare condiţionată, cu atât mai mult cu cât insistase să vină la instanţă deşi starea de sănătate nu i-o permitea. Bătrânul îşi ispăşea pedeapsa la Spitalul Penitenciar Poarta Albă şi fusese văzut cu o zi înainte de medicul cardiolog, care i-a recomandat să nu părăsească unitatea spitalicească. Totuşi, pentru că nu a suportat să nu ştie ce se-alege de soarta lui, Ion Doloman a preferat să vină la instanţă ieri dimineaţă. A aşteptat cât a aşteptat, dar, din cauza emoţiilor, i s-a făcut rău şi şi-a pierdut cunoştinţa. Oamenii legii au chemat ambulanţa, iar bărbatul a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, unde a stat internat câteva ore. Ulterior, cadrele medicale l-au trimis înapoi la Spitalul Penitenciar Poarta Albă, cu recomandarea de a urma în continuare tratamentul antiepileptic. Potrivit doctorului Florian Stoian, purtătorul de cuvânt al SCJU, deţinutul a suferit o criză de epilepsie, care a dus la pierderea cunoştinţei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii