Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:24 15 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deţinuţi bătuţi de colegii de celulă

ro

04 Dec, 2008 01:39 1288 Marime text
Doi deţinuţi de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Poarta Albă au ajuns la spital după ce au fost bătuţi de patru colegi de celulă. 

Victimele sunt Gheorghiţă Păduraru, de 22 de ani, condamnat, în urmă cu trei ani, la o pedeapsă privativă de libertate de cinci ani pentru comiterea unei tâlhării, şi Simion Dobre, de 47 de ani, care ispăşea şase ani de închisoare pentru furt. Amândoi erau retraşi, cu un coeficient de inteligenţă nu prea mare şi se temeau foarte tare de colegii de celulă, care îi torturau zi şi noapte. Conducerea penitenciarului afirmă că erau deţinuţi „model", care îşi îndeplineau sarcinile fără să crâcnească, şi nu prea primeau vizite de la rude, care îi abandonaseră în penitenciar. Cei patru colegi de celulă erau însă dintre cei „duri", doi dintre ei fiind condamnaţi pentru tâlhărie, unul pentru vătămare corporală şi ultimul pentru omor. În cazul în care Păduraru şi Dobre îndrăzneau să crâcnească, erau bătuţi crunt. Vineri seară, cei patru deţinuţi i-au luat din nou la bătaie. Pentru că se temeau de repercusiuni, victimele nu au îndrăznit să depună plângere. Ca urmare, conducerea penitenciarului a aflat despre incident abia marţi, 2 decembrie, în urma unei informaţii primite din rândul deţinuţilor. Prima măsură luată a fost separarea deţinuţilor. Victimele au fost transferate la Spitalul Penitenciar, iar de aici, escortate la Spitalul Judeţean Constanţa, unde au fost supuse unor investigaţii medicale suplimentare. Gheorghiţă Păduraru a rămas internat peste noapte. Ieri trebuia să apară în faţa Comisiei de Eliberare Condiţionată. După ce i s-au făcut analizele, colegul său a fost trimis înapoi la penitenciar. În funcţie de certificatele eliberate de medicii legişti, care vor atesta numărul de zile de îngrijiri medicale primite, se va face încadrarea juridică a faptei. Conducerea penitenciarului a întocmit un raport de incident care va fi prezentat Comisiei de disciplină. În baza acestuia, cei patru agresori ar putea ajunge în secţia de maximă siguranţă, cu un regim mult mai strict. În cauză a fost sesizat şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Medgidia.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii