DIICOT Patru inculpați au fost reținuți pentru trafic de droguri
DIICOT: Patru inculpați au fost reținuți pentru trafic de droguri
17 Aug, 2020 14:16
ZIUA de Constanta
1054
Marime text



În cauză s-a reținut faptul că, pe raza județului Călărași, și-au desfășurat activitatea infracțională în domeniul traficului de droguri de mare risc (cocaină), 2 dealeri extrem de influenți și potenți din punct de vedere financiar.
Din probele administrate în cauză, a rezultat faptul că unul dintre inculpați a introdus în țară, la intervale regulate de timp, cocaină pe care a vândut-o consumatorilor și traficanților de pe raza municipiului Călărași, la prețul de 100 de euro/gram.
Inculpatul nu vindea marfa direct consumatorilor, ci prin intermediari, persoane de încredere, evitând astfel riscul de a fi descoperit și tras la răspundere penală.
În luna august 2020, cei doi dealeri au stabilit să cumpere cocaină din Germania, în valoare de 10.000 de euro și au identificat o persoană care, în schimbul sumei de 500 de euro, să îl ajute să introducă în țară cocaina.
La data de 15.08.2020, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Călărași împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Călărași au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a celor 4 inculpați, după ce s-ar fi întors din Germania, cu două autoturisme și ar fi avut disimulate, în rezervorul unuia dintre acestea, două recipiente din plastic de tip PET de 0,5 l ce conțineau aproximativ 400 de grame de cocaină.
La aceeași dată, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Călărași împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Călărași au efectuat un număr de 5 percheziții domiciliare, pe raza județului Călărași, în urma cărora au fost ridicate sumele de 44.250 de lei, 7.050 de euro, 300 de dolari, o doză de cocaină, mai multe telefoane mobile și cartele.
La data de 16.08.2020, Tribunalul Călărași a dispus arestarea preventivă a celor 4 inculpați și arestarea în lipsă a altor doi inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul IJJ Călărași.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii