Din grânarul Europei, în groapa de gunoi a lumii. În timp ce se verificau 15 containere de deșeuri, altele erau oprite la frontieră
Din grânarul Europei, în groapa de gunoi a lumii. În timp ce se verificau 15 containere de deșeuri, altele
15 May, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
2812
Marime text
- 90 de containere cu tocătură de materiale electrice și electronice au fost oprite în luna aceasta în Portul Constanța
- Ieri, 14 mai, alte șase containere cu deșeuri de la bulgari au fost oprite la PTF Vama Veche
- Toate deșeurile urmau să ajungă la firme din țară
- Așa cum preciează autoritățile, rețelele care importă deșeuri au un scop și o organizare clare – acelea de a face profit pe gunoaiele străinilor
- Deșeurile nu sunt reciclabile și urmează să ajungă pe câmpuri sau incinerate în spații inadecvate
Cu decenii în urmă, România era numită grânarul Europei. Poate nu pentru că grâul nostru era cel mai bine exportat, ci mai degrabă pentru culoarul Dunăre-Marea Neagră-restul lumii.
Iată că acest culoar este, după câțiva ani, exploatat de interesele altora, transformându-ne în groapa de gunoi a lumii. Deșeuri aduse pe uscat și mare sunt oprite cu tonele de către vameși, polițiștii de frontieră și de către comisarii de la Garda de Mediu Constanța. Din păcate, piața deșeurilor este una atractivă din cauza prețului scăzut pe care îl oferă țara noastră.
Despre motivul pentru care România este atractivă pentru a adduce deșeuri la noi, puteți citi în De ce este România groapa de gunoi a lumii? Ce costuri implică depozitarea deșeurilor pe teritoriul nostrum.
La evenimentul de deschidere al ultimelor containere în Portul Constanța Sud Agigea, au participat șeful Gărzii Naționale de Mediu, Octavian Berceanu, Steluța Popescu, comisar șef la Garda de mediu Constanța, dar și procurorul Teodor Niță, care se ocupă de caz. Pe 14 mai s-au deschis ultimele containere din seria de 90 de containere, cu o greutate de 2.000 de tone, aduse din Germania, la comanda unei firme din Prahova.
Totodată, tot în cursul de ieri, în timp ce se lucra la deschiderea containerelor din Portul Constanța Sud Agigea, la punctul de trecere al frontierei de la Vama Veche au fost depistate șase tiruri cu documente neconforme pentru a aduce în țară a șpanului.
În continuarea cercetărilor în cazul din data de 07.05.2021, derulate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa, ai Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud şi a unor reprezentanţi ai Agenției FRONTEX, au efectuat controlul fizic asupra a 30 containere sosite în Portul Constanța Sud Agigea, încărcate cu deșeuri din Germania.
În perioada 12.05 – 13.05.2021, polițiștii de frontieră în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa, ai Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud și a unor reprezentanţi ai Agenției FRONTEX, au identificat alte 30 containere sosite din Germania, pentru aceeași firmă de pe raza judeţului Prahova care efectuează activități de import în România.
În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că nu corespund datele declarate şi cuprinse în documentele prezentate autorităţii vamale, mărfurile constând în deşeuri, amestec de metal și hârtie, textile, cauciuc, lemn, baterii și bucăți de azbest, în cantitate de aproximativ 600 de tone, ce nu pot fi puse în libera circulaţie pe teritoriul României.
Si în acest caz, a fost luată măsura nepermiterii importului pe teritoriul României de către comisarii Gărzii de Mediu Constanţa.
În cauză, polițiștii de frontieră continuă cercetările, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta învestit în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor folosirea de acte nereale și regimului deşeurilor, iar bunurile vor fi returnate la expeditor.
90 de containere au fost depistate în Portul Constanța Sud Agigea de către vameși și autoritățile menționate anterior, care transporta deșeuri periculoase. Primele cinci containere au ajuns în urmă cu câteva săptămâni, la comanda unei societăți din Prahova. Acestea au venit din Germania, iar conform surselor noastre, societatea exportatoare are sediul social în Belgia. Conform anexei 7, cea care prezintă conținutul unui transport și greutatea acestuia, ar fi trebuit să fie produse reciclabile, verzi, selectate – plastic și cauciuc. Din nefericire, controlul a demonstrate că în acele containere se afla tocătură de materiale electronice și electrice. După primele cinci containere, alte transporturi au sosit în Portul din Constanța, numărul total fiind de 90 de containere pline ochi de gunoaie.
În cursul zilelor de 13 și 14 mai, cotidianul ZIUA de Constanța a fost prezent la deschiderea a 30 containere, unde în interior se aflau condensatori, ulei de motor, detectoare de fum distruse în incendii (acestea emit radiații conform specialiștilor prezenți la fața locului), baterii, componente IT distruse, etc. Toate aceste componente sunt un real pericol pentru natură pentru că nu pot reciclate și au un grad ridicat de poluare.
Aproximativ 150 de tone de deşeuri de tip şpan, descoperite la P.T.F. Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanța, au descoperit, în cinci autocamioane sosite din Bulgaria, aproximativ 150 de tone de deșeuri tip şpan neconforme.
În data de 14.05.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, judeţul Constanţa, s-au prezentat, pe sensul de intrare în ţară, cinci automarfare, încărcate cu deșeuri metalice din Bulgaria, pentru o societate din județul Sălaj.
Deoarece poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii din cadrul Gărzii de Mediu Constanța au avut suspiciuni privind documentele de însoţiere a mărfii, aceştia au efectuat un control amănunţit al mijloacelor de transport.
Astfel, s-a stabilit că mărfurile transportate, aproximativ 150 de tone de deşeuri de tip şpan, sunt neconforme, fapt pentru care lucrătorii Comisariatului Judeţean Constanţa al Gărzii de Mediu au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a automarfarelor, fiind întorse pe teritoriul Bulgariei.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii