Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:46 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Director acuzat de corupţie A atacat la Curtea Supremă cei doi ani cu suspendare „încasaţi" la Constanţa

ro

05 Dec, 2011 01:00 1487 Marime text
Condamnat la Tulcea la patru ani cu suspendare şi cu o pedeapsă „îndulcită" de judecătorii constănţeni, cazul lui Dumitru Lascu, fostul preşedinte al Casei de Asigurări de Sănătate Tulcea, ajunge pe masa magistraţilor Curţii Supreme. Procesul se va relua la ultima instanţă în luna martie 2012, decizia pe care o va pronunţa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmând să fie definitivă.

Lascu a fost arestat pe 25 noiembrie 2008, la propunerea procurorilor DNA, pe care Tribunalul Bucureşti a admis-o ca întemeiată. Ulterior Curtea de Apel Constanţa a decis în mod definitiv ca fostul preşedinte al Casei Judeţene de Pensii Tulcea să fie cercetat în libertate. Dumitru Lascu a fost acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie de luare de mită, anchetatorii susţinând că fostul director ar fi pretins 10.000 de lei pentru a suplimenta linia bugetară a unui prestator de servicii medicale. La finalul procesului desfăşurat iniţial la Tulcea, Lascu a fost găsit vinovat şi condamnat la patru ani de închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. La Constanţa, judecătorii s-au arătat ceva mai înţelegători, schimbând încadrarea juridică a faptei sale şi reducându-i pedeapsa la doar doi ani de închisoare, fireşte, tot cu suspendare. Împotriva deciziei de la Constanţa au declarat recurs atât procurorii DNA, cât şi fostul director tulcean. Astfel, cazul a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recursurile fiind programate să se desfăşoare pe data de 23 martie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii