Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:35 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Directorul adjunct al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, arestat preventiv

ro

19 Sep, 2023 21:03 1068 Marime text
Curtea de Apel Bucureşti a dispus marţi arestarea preventivă pentru 30 de zile a directorului adjunct al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, din cadrul Primăriei Capitalei, Cristian Plută, acuzat de luare de mită, conform agerpres.ro

Mandat de arestare preventivă a primit şi Silviu Stăncilă, cel care intermedia mita pentru Plută, în timp ce managerul Spitalului Colentina, George Mirel Cristescu, a fost plasat în arest la domiciliu, iar omul de afaceri Dumitru Alexandru Paul a fost pus sub control judiciar.

Cristian Plută este acuzat de DNA că a cerut şi a primit 20.000 de euro de la George Mirel Cristescu, pentru a obţine numirea acestuia în fruntea spitalului din Colentina.

Banii i-au fost daţi de Cristescu lui Plută într-o pungă de hârtie, în timpul unei întâlniri la un restaurant din Capitală.

Plută i-ar fi dat jumătate din bani şefei sale, Oana Sivache, directorul general al ASSMB, care a participat de altfel la întâlnirea din restaurant, însă aceasta l-a denunţat la DNA şi a înmânat banii procurorilor.

Probele procurorilor constau într-o înregistrare audio făcută de Oana Sivache, dar şi interceptări în mediul ambiental.

Cristian Plută mai este acuzat de DNA că a cerut şi primit 60.000 euro mită de la omul de afaceri Dumitru Alexandru Paul, iar la schimb firma acestuia, SC Palex Construcţii Instalaţii SRL, a primit un contract în valoare de 115 milioane lei, ce avea ca obiect efectuarea de lucrări de reparaţii la mai multe spitale din Bucureşti. 

agerpres.ro 


Citește și: 

Percheziții ale procurorilor DNA la Administraţia Spitalelor Bucureşti
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii