Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:52 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA Constanţa şi pensia de serviciu a fostului şef

ro

07 Dec, 2011 01:00 2293 Marime text
Tene_procuror_Ioana_Tene.jpgMagistratul Ioana Ţene, fostul şef al Anticorupţiei constănţene, a ajuns la Curtea de Apel, în procesul deschis serviciului pe care l-a condus timp de ani de zile.

Concret, pe rolul Secţiei civile a Curţii de Apel Constanţa a fost înregistrat recursul declarat de Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva hotărârii Tribunalului Constanţa prin care direcţia a fost obligată la emiterea unei noi adeverinţe prin care Ţene să poată beneficia de pensia de serviciu. Cazul va fi luat în discuţie de magistraţii Secţiei civile pe data de 10 ianuarie, la Completul 4 Recurs CM şi AS. După cum arătam în ediţiile anterioare, litigiul din Ioana Ţene şi Direcţia Naţională Anticorupţie a pornit de la o adeverinţă eliberată de Direcţie, act în baza căreia fostul şef al DNA Constanţa nu putea beneficia şi de pensia de serviciu. În acest context, Ioana Ţene s-a adresat iniţial Curţii de Apel Constanţa, unde a fost înregistrat dosarul cu numărul 1403/36/2010, însă magistraţii acestei instanţe au realizat în scurt timp că, de fapt, competenţa de soluţionare a cauzei i-ar aparţine Tribunalului. Pe cale de consecinţă, dosarul a fost declinat instanţei Tribunalului, unde a fost înregistrat pe data de 31 mai 2011, la Secţia civilă, materia juridică „Litigii de muncă", păstrând însă numărul de la Curte. În cele din urmă, instanţa Tribunalului Constanţa i-a admis cererea şi i-a dat câştig de cauză fostului şef, obligând Direcţia Naţională Anticorupţie să emită o nouă adeverinţă, în baza căreia Ioana Ţene să poată beneficia şi de pensia de serviciu. „Anulează adeverinţa nr. 825/16.08.2010 emisă de DNA. Obligă pe pârâtă să emită pentru reclamantă o nouă adeverinţă în conformitate cu dispoziţiile articolului 82 alineat 1 din Legea nr. 303/2004", suna de decizia Tribunalului Constanţa. Mai mult decât atât, judecătorii au obligat DNA-ul să-i plătească reclamantei suma de 996 de lei, cu titlul de cheltuieli de judecată - onorariu avocat. Atâta doar că DNA-ul a declarat recurs, iar procesul se va relua la Curtea de Apel Constanţa, care va decide în mod definitiv cine are dreptate şi dacă fostul şef al DNA Constanţa trebuie sau nu să beneficieze şi de pensia de serviciu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii