DNA nu se lasă de Mazăre! Se fac demersuri pentru declasificarea unui mandat de siguranţă naţională
DNA nu se lasă de Mazăre! Se fac demersuri pentru declasificarea unui mandat de siguranţă naţională
28 May, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
2954
Marime text
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au atacat decizia Marianei Ghena, din Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, prin care s-a respins cererea de impunere a unor noi obligaţii pentru Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa.
Mai precis, cei de la DNA au solicitat ca faţă de Mazăre să fie impuse obligaţia de a nu depăşi teritoriul României fără încuviinţarea judecătorului de cameră preliminară şi obligaţia de a comunica periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă.
Contestaţia procurorilor va fi soluţionată săptămâna viitoare, pe data de 31 mai.
Amintim că solicitarea DNA a fost făcută în dosarul în care Radu Mazăre a fost trimis în judecată alături de fostul viceprimar al Constanţei, Gabi Stan, şi de Sorin Strutinsky. În prezenta cauză au fost deferite Justiţiei şi alte persoane, printre ele aflându-se cinci salariaţi ai Primăriei Constanţa.

Măsuri de supraveghere tehnică
Recent, tot în acest dosar, Mariana Ghena a admis cererea formulată de Mazăre şi Strutinsky şi a dispus revenirea cu adresă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, „în vederea indicării pentru fiecare dintre încheierile pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi în cursul urmăririi penale, prin care au fost încuviinţate măsuri de supraveghere tehnică, a ordonanţelor de delegare privind punerea în executare de către lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul DNA - Serviciul Tehnic, urmând a se face precizarea, totodată, dacă beneficiarii secundari .... au calitatea de organe de urmărire penală şi, dacă nu, în ce temei legal au fost desemnaţi beneficiari secundari şi care sunt activităţile pe care le-au desfăşurat efectiv în această calitate“.Demersuri pentru declasificarea unui mandat de siguranţă naţională
Mariana Ghena a mai decis efectuarea unei alte adrese către Compartimentul Documente Clasificate din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi solicită să se efectueze demersuri pentru „declasificarea mandatului de siguranţă naţională .... în cazul numitului Paszkany Arpad (n.r. al cărui nume a fost vehiculat ca denunţător în cauză) şi a încheierii care a stat la baza emiterii acestui mandat, precum şi pentru declasificarea încheierii în baza căreia a fost emis mandatul ...., cu menţiunea că probele aflate la dosarul cauzei au fost obţinute în baza mandatului ...“.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii