Doi dintre militarii care au navigat cu fregata "Regina Maria" solicita reincadrarea in functii
Doi dintre militarii care au navigat cu fregata "Regina Maria" solicita reincadrarea in functii
29 Sep, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
1339
Marime text
Doi fosti militari angajati pe baza de contract pe fregata "Regina Maria" au actionat in instanta Ministerul Apararii Nationale pe motiv ca le-au fost desfacute contractele de munca in mod abuziv. Prin actiunea introdusa la instanta, Marian Adi Bugoi si Dragos Tatu solicita incadrarea in functiile avute anterior precum si plata salariilor restante. In cadrul sedintei de judecata de ieri, magistratii au fost nevoiti sa amane cauza deoarece urmeaza ca la dosar sa se depuna mai multe documente care stau la baza acestui litigiu de munca. Completul de judecata a stabilit ca urmatorul termen de judecata sa aiba loc pe data de 12 octombrie.In cursul lunii iunie a acestui an, comandantul fregatei "Regina Maria", capitan-comandor Valentin Borsaru, a fost schimbat din functie, altor trei militari li s-au desfacut contractele de munca si mai multi membri ai echipajului au fost sanctionati disciplinar in urma protestului fata de reducerea diurnelor. Hotararea a fost luata ca urmare a intrunirii Consiliului Militar al Statului Major al Fortelor Navale, care a dispus sanctionarea membrilor echipajului fregatei "Regina Maria" care ar fi incalcat reguli privind disciplina militara. Referitor la acest caz, ministrul Apararii, Teodor Atanasiu, declara, in luna iunie ca se vor lua masuri impotriva membrilor echipajului care si-au manifestat public nemultumiri cu privire la legislatia in vigoare. Drept urmare, la scurt timp, comandantul fregatei, capitan-comandor Valentin Borsaru, a fost schimbat din functie si pus la dispozitia Comandamentului Operational Naval, urmand sa fie incadrat intr-o alta functie. Militarilor angajati pe baza de contract, caporalului Serban Gheorghe, soldatului Tatu Dragos si caporalului Marian Bugoi, le-au incetat contractele de munca. In data de 14 iunie, 80 dintre marinarii romani aflati pe fregata "Regina Maria", in Marea Britanie, au intrat in greva foamei, dupa ce au aflat ca nu vor mai primi diurnele stabilite la plecarea din tara si ca vor trebui sa dea o parte din bani inapoi. La bordul navei aflate in subordinea Statului Major al Fortelor Navale Romane se aflau in acel moment un echipaj format din 203 ofiteri, maistri militari si militari angajati pe baza de contract, care urmau un curs de pregatire si specializare in Marea Britanie. Ofiterul de relatii publice al Statului Major al Fortelor Navale, locotenent Florin Popoaca, a declarat atunci ca, la plecarea in Marea Britanie, marinarii au primit in avans diurna in valuta stabilita prin HG 1626/2004 si 518/2004, care era in valoare de 40 de dolari pe zi. El a precizat ca, in absenta altor reglementari, misiunea marinarilor de pe "Regina Maria" a fost inclusa la operatiuni in teatrele internationale cu risc major.Locotenent Florin Popoaca a precizat ca in 10 mai a intrat in vigoare HG 345 prin care misiunea militarilor este inclusa la mars de instructie si, ca urmare, diurnele lor s-au redus cu 50 la suta incepand cu acea data. Popoaca a mai adaugat ca, la momentul respectiv, marinarii aveau platite diurnele la zi si a afirmat ca, intr-adevar, la intoarcerea in tara, se va face o regularizare, militarii trebuind astfel sa inapoieze o parte din banii primiti in plus dupa data de 10 mai.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii