Doi tineri au murit în urma unui accident rutier! Cum s-a produs tragedia (FOTO)
Doi tineri au murit în urma unui accident rutier! Cum s-a produs tragedia (FOTO)
24 Jun, 2023 08:29
ZIUA de Constanta
2303
Marime text
Un accident grav a avut loc în cursul zilei de vineri, 23 Iunie 2023, pe Autostrada A1 la kilometrul 225, județul Sibiu.
Potrivit IPJ Sibiu, Polițiștii BPA A1 au intervenit la un accident rutier deosebit de grav, produs pe A1, la kilometrul 225, pe breteaua care face legătura între A1 și DN 7.
Din primele investigații a rezultat faptul că, în timp ce conducea o autoutilitară spre Vâlcea, din cauze care urmează a fi stabilite, un bărbat a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un ansamblu tir, condus din sens opus de către un bărbat în vârstă de 45 de ani, din județul Alba.
Din păcate, impactul a dus la decesul conducătorului autoutilitarei și al pasagerului din același vehicul.
Traficul rutier de pe A1, între km. 224+700 (Boița) și km. 238 (Mohu) este deviat pe DN 1/DN 7.
La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, una de descarcerare, un echipaj SMURD, o autospecială de transport victime multiple și un echipaj SAJ cu medic.
UPDATE IPJ:
În urma verificărilor efectuate de către polițiștii rutieri a rezultat că, în momentul producerii accidentului, autoutilitara era condusă de către un tânăr în vârstă de 22 de ani, care nu deține permis de conducere, iar pasagerul este un tânăr în vârstă de 20 de ani, ambii din județul Hunedoara.
În cauză se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, respectiv conducere fără permis.
Traficul a revenit la normal în jurul orei 05:30.
sursa: infotraficromania.ro
Citește și: Tragedie pe un drum național! O persoană a murit în urma unui accident rutier între două mașini
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii