Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:55 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doliu în învățământ! După cazul profesoarei Cristinei Palu, ISJ Constanța cutremurat de moartea inspectorului școlar de fizică Mădălina Ivănescu

ro

26 Jun, 2021 00:00 5632 Marime text
  • Tânărul ar fi postat pe Facebook cu o seară înainte mesajul „Jocul s-a sfârșit“.
  • Băiatul practicase baschetul la Clubul Sportiv Școlar nr. 1 Constanța.   

Mădălina Ivănescu, inspector școlar de fizică în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, și fiul ei, de 18 ani, au fost găsiți fărăsuflare, vineri, 25 iunie 2021, în apartamentul în care locuiau, pe strada Badea Cârțan din municipiul Constanța. Tânărul era elev al Colegiului Național Mircea cel Bătrân din Constanța.
 
Cu privire la această tragedie, inspectorul școlar general, prof. Sorin Mihai a declarat: „Este o veste tragică pentru noi toți colegii. Am aflat-o în această dimineață. Din punctul nostru de vedere este important ca familia să își poată plânge în liniște pierderea, și ca oamenii legii să își facă datoria și să ducă ancheta până la capăt. Îi transmitem condoleanțe familiei și sperăm să o putem sprijini în aceste momente tragice. Doamna preda fizică și avea o experință bogată la catedră“
 

Oficial de la IPJ

 
Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, vineri, 25 iunie 2021, „polițiștii Secției 2 au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că prietena sa nu răspunde la ușă și nici la telefonׅ.
 
„Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că ușa apartamentului este încuiată pe interior, fiind necesară intervenția unui echipaj de pompieri din cadrul I.S.U. Dobrogea pentru pătrunderea în apartament. În interiorul locuinței au fost identificate două persoane, fiind vorba despre un tânăr, de 18 ani, găsit spânzurat, și o femeie, de 48 de ani, decedată într-o altă încăpere. Decesul a fost constatat de echipajul din cadrul S.A.J. Constanța“.
 
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, precum și un medic legist, pentru stabilirea situației de fapt.
 
Cercetările continuă, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru a stabili care sunt împrejurările exacte în care s-a petrecut tragedia. 
 

Pompierii au pătruns în casă pe geamul de la bucatarie

 
La rândul lor, oficialii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au făcut următoarele precizări: în jurul orei 09.00, Inspectoratul pentru Situații de urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină la o deblocare de ușă, pe Badea Cârțan. La fața locului s-au deplasat o descarcerare și autospecială de stingere din cadrul Detașamentului Fripis, în total șapte pompieri.
 

În prezența polițiștilor, pompierii au pătruns în casă pe geamul de la bucatarie, fiind ulterior facilitat accesul în casă pe ușa de la intrare. Au fost găsite două persoane inconștiente, fiind solicitat sprijinul echipajului de la Serviciului de Ambulanță.
 
Cazul familiei Ivănescu vine la câteva săptămâni după moartea profesoarei Cristina Palu, din Cernavodă.
 
Conform procurorilor, din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că, la data de 06 aprilie 2021, în locuinţa acesteia din oraşul Cernavodă, inculpatul a ucis-o în scop de jaf pe victima P.C., prin strangularea cu o chingă din material textil, lovirea cu pumnii, legarea mâinilor la spate cu coliere de plastic şi înfundarea în gură a propriilor ciorapi, ocazie cu care a sustras din locuinţă suma de 500 de lei un telefon mobil, trei carduri bancare şi cheile locuinţei şi autoturismului victimei.
 
Cadavrul victimei a fost descoperit în ziua de 08 aprilie 2021, zi în care inculpatul a fost depistat pe raza comunei Deleni, ocazie cu care s-a stabilit că încerca să se sinucidă, după ce ingerase otavă de şobolani şi antigel. În primă fază inculpatul a fost condus la spital, unde după examinare medicii au stabilit că este în afara oricărui pericol, astfel că a fost condus la procuror, audiat şi reţinut.
 
În prezent, bărbatul se află în stare de arest preventiv.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 



Citește și:
 
Tragedia care a îndoliat Inspectoratul Școlar Județean Constanța
 
UPDATE
Descoperire macabră într-un bloc de pe strada Badea Cârțan din Constanța. Un tânăr și mama lui, găsiți decedați (video)

 
Mesaje de condoleanțe după moartea profesoarei Cristinei Palu, din Cernavodă
 
  
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii