Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:11 02 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosar cu „cântec" la Parchetul din Mangalia Tatăl celebrei cântăreţe Inna a provocat un accident rutier mortal

ro

13 Jan, 2012 02:49 6327 Marime text

inna_moped.jpgGeorgic Apostoleanu, de 54 de ani, din Neptun, Mangalia, a fost implicat într-un grav accident rutier soldat cu decesul unei persoane

Potrivit unor surse bine informate, Georgic Apostoleanu este tatăl celebrei cântăreţe Elena Alexandra Apostoleanu cunoscută şi sub apelativul „Inna". Poliţiştii de la Rutieră spun că vinovat de producerea tragediei rutiere se face chiar Georgic Apostoleanu, tatăl Innei, care nu a păstrat distanţa regulamentară în mers. Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, în prezent acesta aflându-se în atenţia procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia. Poliţiştii rutieri au înaintat cauza procurorilor cu propunere de trimitere în judecată sub acuzaţia de ucidere din culpă.

În urma cercetărilor specifice, poliţiştii de la Rutiera Constanţa au stabilit că Georgic Apostoleanu, de 54 de ani, din Neptun, Mangalia, a condus, pe data de 13 august 2009, un automobil marca Dacia, model 1310, pe drumul naţional 39, având sensul de deplasare dinspre Constanţa către Mangalia. La ieşire din localitatea 23 August, aproape de „curba morţii", Georgic Apostoleanu nu a observat un moped condus de Traian Preoteasa, care circula în faţa sa, în aceeaşi direcţie de deplasare şi pe care l-a lovit. În urma accidentului a rezultat iniţial vătămarea corporală gravă a mopedistului, care ulterior a decedat la spital. La scurt timp după eveniment, pe numele lui Apostoleanu a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. În urmă cu scurt timp, poliţiştii rutieri au înaintat cauza procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia cu propunere de trimitere în judecată sub acuzaţia de ucidere din culpă. După cum arătam şi mai sus, potrivit unor surse bine informate, Georgic Apostoleanu este tatăl celebrei cântăreţe Elena Alexandra Apostoleanu cunoscută şi sub apelativul „Inna".

Vezi aici ce a declarat Inna despre accidentul tatălui său 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • marianaurelian 14 Jan, 2012 11:40 Inca o persoana "bine vazuta" care poate scapa usor dupa uciderea unei persoane...Traiasca Politia Romana....rusine....