Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:56 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosar de „mare corupţie", la final Daune de mii de euro, bani confiscaţi şi închisoare cu suspendare pentru PSD-istul Rachieru

ro

14 Nov, 2011 01:00 2663 Marime text

Rachieru.jpgMenţionat în documentele privind procesele de mare corupţie, dat fiind că era judecat de Tribunalul Bucureşti de mai bine de trei ani pentru fapte de corupţie, directorul RADET Constanţa, pesedistul Ilie Rachieru, ar fi vinovat în ochii legii de luare de mită, în formă continuată. Cel puţin, aceasta a fost concluzia judecătorilor bucureşteni, potrivit cărora instanţa „condamnă inculpatul Răchieru Ilie la pedeapsa de doi ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată". Pedeapsa i-a fost suspendată condiţionat, însă apartamentul şi celelalte bunuri i-au rămas sub sechestru.

rachieru_-_Ilie_Rachieru_028.jpg

Sentinţa Tribunalului Bucureşti poate fi atacată în apel, procesul urmând să se reia astfel la Curtea de Apel Bucureşti. Pentru a pronunţa sentinţa, judecătorii au stabilit o încadrare juridică a faptei ce i se impută lui Rachieru într-una mai grea. El a fost găsit vinovat şi condamnat la doi ani de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, patru luni pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi doi ani pentru luare de mită în formă continuată. Totodată, directorului Regiei Autonome pentru Distribuirea Energiei Termice Constanţa i-au fost interzise o serie de drepturi. Pedepsele au fost contopite, urmând ca Rachieru să execute cea mai grea pedeapsă, de doi ani de închisoare, care i-a fost suspendată condiţionat, termenul de încercare fiind stabilit la patru ani. Liviu Gheorghe, afaceristul judecat alături de Rachieru, a fost condamnat la cinci luni pentru dare de mită, cu suspendare condiţionată. Prin aceeaşi sentinţă, Rachieru a fost obligat să-i achite daune morale de 10.000 de euro Petronelei Georgescu, directorul Direcţiei tehnice din cadrul Regiei, dat fiind că, potrivit DNA, Rachieru ar fi dispus revocarea sa din funcţie pentru refuzul constant de a accepta livrarea produselor necorespunzătoare de către firma lui Liviu Gheorghiu. Revenind la sentinţă, judecătorii au hotărât să menţină sechestrul doar asupra bunurilor lui Rachieru, cele ale afaceristului fiind scoase de sub sechestru. Suma de 1.500 de euro, pe care se presupune că directorul RADET Constanţa ar fi primit-o cu titlul de mită, a fost confiscată de la acesta, Rachieru fiind obligat în acelaşi timp la plata sumei de 3.500 de lei, cu titlul de cheltuieli de judecată. Sentinţa poate fi atacată în apel. Am încercat să luăm legătura telefonic cu directorul RADET Constanţa, însă acesta nu a putut fi contactat.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii