Dosarele, joc de ping-pong între instanţe Cui ne plângem de soluţiile judecătorilor

În acest context, este bine de ştiut că, după cum subliniază reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii, „prin regulamentul de ordine interioară, judecătorul are, de principiu, 30 de zile, pentru a redacta considerentele hotărârii luate", document denumit de regulă motivarea hotărârii, în care sunt expuse motivele în fapt şi în drept pe care se bazează decizia instanţei. Ulterior, grefierul tehnodactilografiază sentinţa în baza motivării redactate de judecătorul redactor şi o comunică părţilor. Foarte important este faptul că instanţele comunică din oficiu (fără a fi necesară vreo cerere prealabilă) toate hotărârile care pot fi atacate de părţi cu apel sau cu recurs. Totuşi, dacă hotărârea este irevocabilă, nu se mai comunică din oficiu, părţile fiind nevoite să facă o cerere în acest sens, pentru a li se elibera o copie conformă cu originalul, la registratura instanţei. În cazul în care hotărârea nu a fost atacată, dosarul ajunge în arhiva instanţei, spre conservare. Pe de altă parte, dacă s-a exercitat calea de atac a apelului sau a recursului, atunci dosarul va fi înaintat instanţei de control judiciar împreună cu cererea de apel sau de recurs şi cu dovezile de comunicare către părţi a hotărârii atacate.

Efectele micii reforme

De menţionat că instanţa de control judiciar reprezintă instanţa superioară celei care a pronunţat iniţial hotărârea. Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de control judiciar pentru curţile de apel, curţile de apel pentru tribunale, iar tribunalele pentru judecătorii. În urma micii reforme a justiţiei, stabilită la sfârşitul anului trecut, procesele care se judecă în primă instanţă la judecătorie nu se mai judecă şi la tribunal, ci ajung direct la curtea de apel, în recurs. Excepţie fac recursurile declarate împotriva măsurilor preventive stabilite de judecătorii, care sunt în continuare judecate de tribunal. CSM precizează faptul că cele mai multe hotărâri pot fi atacate cu apel, astfel că acesta reprezinte o cale ordinară de atac. Astfel, persoanele care au avut calitate de parte în proces la judecata în primă instanţă pot declara apel împotriva hotărârii pronunţate, dacă legea prevede această cale de atac (pe ultimul rând al sentinţei este scris „Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare", termenul putând însă varia) şi dacă sentinţa atacată este nefavorabilă părţii care declară apel. Totuşi, există hotărâri care nu pot fi atacate cu apel, ci numai cu recurs.

În cât timp declarăm apel

Referitor la termenul general în care se poate declara apelul astfel încât acesta să nu fie considerat tardiv este de 15 zile şi curge de la data comunicării sentinţei, însă există şi alte termene, mai lungi sau mai scurte. Foarte important este şi faptul că unele termene curg de la pronunţare, cum este cazul hotărârii date în ordonanţele preşedinţiale. Apelul se declară printr-o cerere în scris, redactată în atâtea exemplare câte părţi sunt, şi care trebuie să cuprindă numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor, hotărârea care se atacă (numărul, data pronunţării, instanţa şi dosarul în care s-a pronunţat), dar şi motivele pentru care sentinţa este apreciată ca fiind nelegală şi netemeinică. Nu în ultimul rând, trebuie precizate şi dovezile invocate în soluţionarea apelului, iar cererea trebuie să fie semnată. „La cererea de apel se ataşează dovada achitării taxei judiciare de timbru şi timbru judiciar şi se depune la instanţă a cărei hotărâre se atacă, direct sau prin poştă", informează CSM. Totodată, este de precizat că cererea de apel învesteşte instanţa de apel şi suspendă executarea hotărârii atacate. În ceea ce priveşte recursul, se aplică aceleaşi dispoziţii, însă este bine de ştiut că cererea de recurs învesteşte instanţa de recurs, dar nu suspendă de drept executarea hotărârii atacate, decât în cazurile expres prevăzute de lege. De regulă, termenul general de recurs este acelaşi ca la apel, dar şi în acest caz există excepţii.