Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:22 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosarele megafurturilor, plimbate de la o institutie la alta

ro

25 Aug, 2006 00:00 1193 Marime text

In anul 2004, in luna noiembrie, o barja incarcata cu 1000 de tone de tabla a fost luata din Dana 97 a Portului Constanta Sud Agigea * Hotii, cu un plan bine pus la punct, au reusit sa fure 600 de tone de tabla, iar spre dimineata au adus barja la loc * Pentru ca erau presati de timp, ei au lasat-o in rada * In urma cercetarilor, a fost descoperit un fir, dar pentru ca erau falsuri in acte, competenta a fost declinata catre DIICOT * De acolo, dosarul a ajuns la Parchetul Tribunalului, care anul trecut l-a trimis iar la Politia Transporturi * Intre timp, cetateanul sirian implicat in incident a plecat din tara # Plimbarea dosarelor cu megafurturi este un lucru normal, cei care se afla in spatele unor astfel de afaceri fiind oameni foarte influenti

Multe dintre dosarele megafurturilor din port "se odihnesc" pe masa ofiterilor din cadrul Biroului Economic al Politiei Transporturi sau sunt plimbate de la o institutie la alta. E posibil ca astfel de tergiversari sa fie voite pentru ca in final sa se piarda urma infractorilor. In aceasta situatie se gaseste si dosarul unui furt de la Navrom Galati. In cursul anului 2004, in luna noiembrie, aproximativ 470 de foi de tabla groasa, cantarind 610 tone si valorand 12,5 miliarde de lei, au disparut de pe barja numarul 30086 apartinand SC CNFR Navrom SA Galati, acostata in Dana 97 a Portului Constanta Sud Agigea. Marfa era destinata exportului, furnizor fiind SC Ispat Sidex SA Galati si urma sa fie incarcata pe nava Annasa I, sub pavilion Malta. De aici, tabla urma sa ajunga in Singapore. Cercetarile efectuate de politistii de la Transporturi au scos la iveala ca cele 470 de foi de tabla se aflau la bordul navei Amin A, sub pavilion Siria. In momentul cand s-a facut descoperirea, echipajul ridicase deja scara, pregatindu-se sa plece spre Siria. La acea data Mihai Poliec, seful Politiei Transporturi, a declarat ca in acel furt sunt implicate nume sonore din cadrul Directiei Vamale Constanta.Politistii au reusit sa stabileasca faptul ca patru societati comerciale si o nava a Navrom SA Galati sunt implicate in acest furt de proportii. Primul pe lista politistilor, in aceasta afacere era cetateanul sirian Alsaleh Mustafa, de 26 de ani, administrator al SC Rex Activ SRL Bucuresti, societate care, sub paravanul unor diverse activitati, derula afaceri cu fier vechi. Mai mult, oamenii legii au reusit sa stabileasca legatura dintre cetateanul sirian si Panait Batog, de 49 de ani, din Galati, administratorul SC Recept International PBT SRL Galati. In luna septembrie 2004, Mustafa a avut o intalnire cu Eugen Bratulescu, de 38 de ani, din Constanta, director la SC Miradriatica International SRL Galati, intalnirea fiind intermediata de Panait Batog. In urma acestei discutii de afaceri, cei doi au perfectat livrarea cantitatii de 1000 tone de tabla catre un partener din Siria. Pentru transportul marfii, Mustafa a contactat nava Amin A, prin intermediul agentului acesteia in Portul Constanta, respectiv ASC Sea Star Company SRL Constanta. Ulterior, in baza unui contract de prestari de servicii incheiat cu Mustafa in noaptea de 13 noiembrie, Niculae Militaru, de 45 de ani, din Constanta, directorul SC Carpat Cargo SA Bucuresti, filiala Constanta, a introdus la operare nava Amin A. Barja a fost deplasata cu ajutorul impingatorului Anina, apartinand societatii Argos, condus de Dragos Dinca, manevra fiind realizata cu ajutorul lui Eugen Moga, de 53 de ani, din Constanta, dispecerul SC CNFR Navrom Galati, sucursala Constanta. Dupa incarcarea navei cu tabla furata, Mustafa a depus la vama documente falsificate privind provenienta marfii, obtinand liberul de vama pentru export.De la Ana la CaiafaPentru ca au fost descoperite documente comerciale falsificate, politistii de la transporturi au declinat competenta in acest caz spre DIICOT la data de 8 decembrie 2004. De la DIICOT dosarul a ajuns la Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta care la data de 18 noiembrie 2005 l-a trimis iar la Politia Transporturi. Acestia au reluat cercetarile, dar au constatat ca cetateanul sirian disparuse din tara. Au fost chemati la audieri celelalte persoane implicate care neaga ca se cunosc si arunca vina de la unul spre altul. Potrivit declaratiilor Inspectorului principal Eduard Dragu, cel care ancheteaza acest caz, in aproximativ o luna ancheta va fi incheiata iar dosarul va fi inaintat Parchetului. Problema e ca cei acuzati in acest dosar faceau parte dintr-o retea bine pusa la punct de hoti cu ramificatii in toate institutiile din port. Ce le scapa politistilor sunt tocmai capii actiunilor de acest gen, cei care lucreaza din umbra si ale caror nume nu apar nicaieri in acest dosar. Probabil ca dosarul se va mai plimba mult si bine pana cand se va uita complet de el si nu va mai fi nevoie ca cineva sa plateasca pentru acest megafurt.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii