Dosarul Daniel Ionita s-a intors la Politia de Frontiera

26 Jan, 2009 01:47
ZIUA de Constanta
1958
Marime text
Ancheta bate pasul pe
loc în cazul Daniel Ioniţă, fost poliţist, actualmente pompier, prins, în luna
septembrie, cu 150 de litri de motorină furată în portbagaj.
Deşi au trecut mai bine de patru luni, în dosar nici măcar nu s-a început urmărirea penală. Motivul este pe cât de simplu, pe atât de ingenios: procurorii vor o reconstituire. A ce anume, nu se ştie. A momentului în care fostul poliţist a fost prins cu motorina furată? A metodei prin care a sustras-o? Un necredincios ar putea afirma că este doar o metodă de tărăgănare a anchetei. Mai lipseşte ca învinuitul să spună că „împrumutase" motorina de la un coleg. Cert este că, relativ recent, dosarul s-a întors de la Parchet la Poliţia de Frontieră, deoarece procurorii au mai solicitat documente şi probe din care să rezulte vinovăţia acestuia. Reamintim că Daniel Ioniţă a fost angajat al Poliţiei Port din 1992 până în anul 2002, când a fost trecut în rezervă. Oficial, motivul nu a fost cunoscut niciodată, dar se pare că fostul poliţist depăşise măsura cu furtul de combustibil şi nici măcar şefii nu l-au mai putut acoperi. În anul 2007 a reuşit să reintre în sistem, de data aceasta ca... pompier, angajat în cadrul ISU Năvodari. În data de 8 septembrie 2008, la ora 23.30, a fost prins, de către o patrulă de la Grupul de Nave, cu 150 de litri de motorină furată. În portbagajul autoturismului său, un BMW gri, cu numărul de înmatriculare CT-18-WXT, se aflau şase bidoane a câte 25 de litri, pline ochi. Expertiza a confirmat că este vorba de motorină. Cu doar o săptămână înainte, o reţea de poliţişti benzinari de la Transporturi „căzuse". În birourile lor fusese găsit inclusiv furtunul cu care furau motorină din vagoane. Gurile rele spun că, în momentul în care a fost prins, împreună cu Daniel Ioniţă se afla şi agentul-şef Nicolae Zanet, şef de tură la Poliţia Port, care a dat bir cu fugiţii la vederea patrulei. Daniel Ioniţă este cercetat pentru furt calificat.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii