Dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol, redeschis azi la Tribunalul Constanţa

29 May, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
2375
Marime text
Instrumentat de procurorii din cadrul DNA Constanţa, dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol se va afla azi, din nou, în atenţia judecătorilor de la Tribunalul Constanţa.
Termenul de azi a fost acordat pentru a se lua cunoştinţă de raportul de expertiză contabilă.
Conform DNA, în prezenta cauză, Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, „în cursul anului 2011, în cadrul unui proiect finanţat de Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră România, Consiliul Judeţean Constanţa, prin inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel, a achiziţionat un elicopter în scopul eficientizării activităţii de salvare în cazul situaţiilor de urgenţă din zona de graniţă (judeţul Constanţa, România şi Districtul Dobrich, Bulgaria)“.
„La data de 29 martie 2013, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel a atribuit unei societăţi comerciale, în mod nelegal, un contract de achiziţie publică având ca obiect «Servicii de operare elicopter multifuncţional, medicalizat», «Servicii de transport ocazional» şi «Servicii de reparare şi întreţinere a elicopterelor», prin încălcarea celor stabilite în caietul de sarcini, în care se prevedea că aparatul de zbor trebuia folosit în cazul acţiunilor de intervenţie în caz de urgenţă, în pofida faptului că SMURD formulase anterior o ofertă privind operarea gratuită, conform scopurilor programului (salvare de vieţi şi intervenţii de urgenţă), a elicopterului respectiv.
La data de 1 iulie 2013, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel a pus la dispoziţia persoanei juridice elicopterul achiziţionat din fonduri publice, deşi firma respectivă nu a fost niciodată parte semnatară a Acordului de parteneriat în baza căruia a fost obţinută finanţarea nerambursabilă şi a fost achiziţionat elicopterul. Prin această acţiune, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel a schimbat astfel beneficiarii direcţi ai investiţiei, precum şi destinaţia aparatului de zbor respectiv. Pe această cale, inculpatul a angajat, lichidat, ordonanţat şi plătit, în mod nelegal, în perioada 5.07.2013 - 30.10.2014, din fondurile publice ale Judeţului Constanţa, suma de 1.082.031,62 de lei, reprezentând cheltuieli cu serviciile de întreţinere şi operare a elicopterului“, potrivit rechizitoriului.
Amintim că, în decembrie 2014, aeronava s-a prăbuşit în lacul Siutghiol. În urma evenimentului, au murit medicul Laura Vizireanu, asistenta Gabriela Harton, pilotul, comandor Petre Corneliu Cătuneanu, şi copilotul, căpitan-comandor Ginel Claudiu Crăcănel.
De menţionat că dosarul fostului şef al CJC nu are legătură cu această tragedie.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii