Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:29 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosarul Vasea Procesul în care unii dintre acuzaţi mor şi ceilalţi săvârşesc infracţiuni

ro

15 Feb, 2012 02:10 4841 Marime text
vasea_fratii_Vasea_23.jpgCu 13 capete de acuzare în procesul în care sunt judecaţi de aproape cinci ani pentru tentativă de omor calificat, comis în public, fraţii Miţu şi Traian Vasea, nume cu rezonanţă în lumea underground constănţeană, sunt liberi să părăsească ţara după bunul plac, scăpând, totodată, de sub ochii poliţiştilor.

Magistraţii Curţii de Apel Constanţa, în completul format din judecătorii Damian Mitea, Viorica Lungu şi Maria Uzună, au hotărât ieri după-amiază să respingă recursul declarat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa împotriva hotărârii Tribunalului de a le ridica interdicţiile suspecţilor. Mai exact, era vorba despre interdicţia de a părăsi ţara, măsură preventivă pe care fraţii Vasea şi tovarăşul lui, celebrul Victor Şerban, zis Gogu, o aveau încă din vara anului 2007, când au fost eliberaţi din arest preventiv. Alături de cei trei mai este judecat şi Cristian Marian Gheorghiu, zis Cristel, însă el se află închis în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Poarta Albă, în executarea unei pedepse de patru ani de detenţie la care a fost condamnat pentru tentativă de jaf armat, faptă comisă în perioada în care procesul pentru tentativă de omor calificat se desfăşura, în paralel, la Tribunalul Constanţa. Un al cincilea inculpat, Usein Sali, zis Ussi, a decedat în urmă cu aproape doi ani, la începutul lunii martie 2010, în urma unor probleme de sănătate. În contextul în care procesul a durat aproape cinci ani în timp ce suspecţii aveau interdicţii de a părăsi ţara, rămâne de văzut cât va mai dura de acum înainte, când nu există niciun control din partea autorităţilor asupra lor. De menţionat că, pe parcursul duratei obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea autorităţilor, fraţii Vasea şi tovarăşii lor aveau, printre altele, obligaţia de a se prezenta la poliţie pentru a semna graficul de prezenţă. Hotărârea Curţii de Apel Constanţa este definitivă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii