Două persoane arestate pentru trafic de droguri în Constanța (FOTO)
Două persoane arestate pentru trafic de droguri în Constanța (FOTO)
03 Oct, 2024 16:07
ZIUA de Constanta
718
Marime text
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, Biroul de Combatere a Traficului de Droguri, au documentat activitatea infracțională a două persoane, de 30 și 34 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de mare risc.
În sarcina uneia dintre acestea s-a reținut și comiterea infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de risc, potrivit unui comunicat al IPJ Constanța.
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, în perioada iunie - octombrie 2024, persoanele în cauză ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități de droguri de mare risc (ADB-BUTINACA) către consumatori din județul Constanța, cu sume cuprinse între 100 și 300 de lei.
„Pe parcursul perchezițiilor efectuate, în locuințele acestora au fost descoperite și ridicate 22 de folii din staniol și o punguță conținând fragmente vegetale impregnate cu drogul de mare risc ADB-BUTINACA, ce ar fi fost pregătite pentru comercializare, o țigaretă confecționat artizanal conținând ADB-BUTINACA, o țigaretă cu conținut de THC (drog de risc) și tutun, două cântare de precizie, precum și alte mijloace de probă”, transmit polițiștii.
Ieri, 2 octombrie, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, Biroul de Combatere a Traficului de Droguri au dispus reținerea celor două persoane, pentru 24 de ore, iar astăzi, 3 octombrie, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.
„Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, punctează sursa citată.
Citește și
Bărbat, reținut de polițiștii din Năvodari pentru săvârșirea mai multor infracțiuni
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii