DSPJ monitorizeaza deseurile din spitale
DSPJ monitorizeaza deseurile din spitale
26 Feb, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
775
Marime text
Directia de Sanatate Publica Judeteana va verifica respectarea ordinelor Ministerului Sanatatii cu privire la modul de separare si depozitare a deseurilor * Deseurile rezultate din diverse activitati medicale spitalicesti trebuie distruse in incineratoare speciale, dar, in lipsa unui asemenea utilaj, reziduurile sunt arse in crematoriul de la Agigea * Construirea unui asemenea incinerator este absolut necesara
Regimul distrugerii deseurilor periculoase este foarte bine prezentat in actele normative elaborate de Guvern si Ministerul Sanatatii, dar lipsa unui incinerator in Constanta face ca respectivele reglementari sa ramana doar simple inscrisuri pe hartie. Managementul deseurilor incepe in unitatea sanitara (spital, policlinica, dispensar), unde sunt adunate reziduurile in conditii de securitate, continua cu transportul acestora, care trebuie realizat de o firma specializata, si se incheie cu incineratorul. Conform declaratiilor directorului adjunct al Directiei de Sanatate Publica Judeteana, doctor Mihaela Dinisov, in judetul Constanta nu exista incinerator decat la Agigea, fiindca cel din cadrul spitalului nu mai functioneaza din cauza reclamatiilor vecinilor. Aceasta a mai declarat ca, in ultima perioada, au fost constatate deficiente in ceea ce priveste colectarea, trierea, transportul si neutralizarea deseurilor rezultate din activitatea medicala. In acest sens, pentru ca pe viitor situatia sa nu se mai repete, este necesar sa se aiba in vedere modul in care trebuie facute trierea, colectarea si neutralizarea acestora, astfel incat cele periculoase sa fie separate de celelalte, nepericuloase. Spre exemplu, deseurile intepatoare sau taietoare (seringi cu ace, catetere, lame bisturiu, perfuzoare) vor fi colectate in cutii cu pereti rezistenti si trasi direct la incinerator si predate pe baza de semnatura. Cele anatomo-patologice si infectioase, care au venit in contact cu sangele sau alte produse biologice, cum ar fi pansamentele, compresele, pungile colectoare, vor fi transportate in saci impermeabili cu tomberoane mobile la incinerator, iar deseurile nepericuloase vor fi colectate in saci de polietilena si transportate cu carucioarele spitalului la rampa de gunoi.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii