Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:49 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dumitru Dedu, primarul din Mircea Vodă, şi secretara Primăriei, condamnaţi

ro

21 Nov, 2013 00:00 8095 Marime text
Ieri, Dumitru Dedu, primarul din Mircea Vodă, a fost condamnat de judecătorii Curţii de Apel Constanţa la 1,6 ani de închisoare. În acelaşi dosar, Cristina Căluian a fost condamnată tot la 1 an şi 6 luni de închisoare. Cele două pedepse au fost suspendate condiţionat. Sentinţa a fost dată de completul de judecată 1 Recurs, prezidat de Zoiţa Frangu şi format din magistraţii Andreea Ianca şi Viorica Lungu. 

Dedu a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, edilul fiind suspectat de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în forma tentativei. Asta în timp ce Cristina Căluian, secretarul Primăriei conduse de Dumitru Dedu, a fost acuzată, printre altele, de fals material în înscrisuri oficiale, în formă agravată, şi fals intelectual. Curtea de Apel Constanţa a respins ca nefondată acţiunea civilă formulată de Ministerul Agriculturii prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Instanţa a desfiinţat menţiunea olografă falsă privind suprafaţa arendată din „Registrul înregistrare contracte arendă” al Primăriei comunei Mircea Vodă, judeţul Constanţa, existentă la poziţia 102, aferentă anului 2008, coloana 2 şi înscrisul falsificat intitulat „Tabel contracte arendă Dumitru Dedu, Mircea Vodă Constanţa”. Decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă. Amintim că, pe data de 15 noiembrie, Nicolae Anghel, edilul din Castelu, a fost condamnat, tot de completul de judecată 1 Recurs din Curtea de Apel Constanţa, la şase luni de închisoare pentru neglijenţă în serviciu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii