Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:09 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dus în celulă pentru furt şi tăinuire

ro

04 Dec, 2013 00:00 1404 Marime text
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa au solicitat instanţei de judecată luarea măsurii arestării preventive a lui Marius Feraru, de 27 de ani, din Mircea Vodă.

Astfel, organele de anchetă doresc punerea în executare a unui mandat european de arestare emis la data de 13 noiembrie de Tribunalul Penal din Florența, Italia, pe numele celui mai sus precizat. Bărbatul este cercetat pentru furt, fapta fiind săvârşită prin întrebuinţarea de violenţe, pe timpul nopţii, împreună cu alte persoane (9 fapte), şi pentru tăinuire.

În sarcina sa s-a reţinut că, în perioada martie - aprilie 2012, ar fi săvârşit mai multe infracţiuni de furt, prin întrebuinţare de violenţe, pe timpul nopţii, împreună cu alte persoane, primind de asemenea şi bunuri provenite din infracţiuni de furt, în raza regiunii Florenţa din Italia. Ieri, Curtea de Apel Constanţa a decis arestarea tânărului pentru cinci zile. Mandatul nu este definitiv, el putând fi atacat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.  
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii