Echipa directorului Ioan Balan cade in pacatul lui Moldoveanu
Echipa directorului Ioan Balan cade in pacatul lui MoldoveanuLicitatie trucata la CN APMC
Pe data de 20 iunie, CN APMC a organizat o licitatie pentru preluarea in vederea procesarii a reziduurilor petroliere * La licitatie s-au prezentat companiile Eco Ledo Net SRL si Eco Petroleum SA * La analiza dosarelor s-a constat ca Eco Ledo Net a prezentat in loc de Autorizatie de Mediu un Acord de Mediu * Intre cele doua documente exista o mare diferenta * Cu toate ca Eco Ledo Net SRL nu avea documentatia de la dosar, in conformitate cu conditiile stabilite pentru participarea la licitatie societatea a fost declarata castigatoare
Una dintre cele mai importante activitati din Portul Constanta legata de protectia mediului este stocarea si preluarea deseurilor petroliere de la nave sau din alte activitati de manipulare a produselor petroliere. Toate navele care tranziteaza portul au obligatia sa declare cantitatea de reziduuri petroliere si amestecuri de apa cu hidrocarburi din tancuri si santina. Slamul si alte reziduuri sunt preluate de navele specializate ale Companiei Administratia Porturilor Maritime Constanta, stocate si apoi predate unor firme specializate in prelucrarea acestui tip de deseuri. Pentru preluarea in vederea procesarii reziduurilor petroliere din facilitatile de stocare ale CN APMC SA cu scopul epurarii apelor uzate rezultate a fost organizata pe 20 iulie o licitatie. Inca de la inceput, cei care s-au interesat de licitatie au fost anuntati ca aceasta este organizata in conformitate cu prevederile OUG nr. 60/2001 modificata si completata cu Legea 212/2002. A fost aleasa pentru atribuirea acestor prestari de servicii forma de licitatie deschisa. Dupa ce a fost dat anuntul in presa au cumparat documentele pentru licitatie sapte firme: Eco Ledo Net SRL, Eco Petroleum SA, Royal Consulting, Envirotech SRL, Ecomaster Servicii Ecologice SA, Lafarge Romcim SA si SC Interforce SRL. Din cele sapte societati care au cumparat documentele, la licitatie s-au prezentat doar doi ofertanti, Eco Petroleum SA si SC Eco Ledo Net SRL. La data anuntata s-a intrunit comisia compusa din presedinte, Ioan Balan, Niculae Stanca, Cristian Cazacu, Simona Constantin, Paul Ioncescu, Maria Mergiu, Tanta Muzecheru si Adina Stefan, dupa care participantii au mai fost inca o data verificati. Au fost deschise ofertele si s-a stabilit ca Eco Petroleum SA oferea 25 de euro pe tona de amestec apa cu hidrocarburi, iar Eco Ledo Net oferea, pentru aceeasi cantitate, 34 de euro pe tona.Eco Ledo Net a fost declarata castigatoare cu toate ca avea dosarul incompletDe asemenea, comisia a luat la cunostinta de faptul ca Eco Ledo Net nu a prezentat, asa cum era prevazut in documentele de licitatie, Autorizatia de Mediu pentru instalatia sa. Eco Ledo Net a prezentat doar un Acord de Mediu care nu reprezinta acelasi lucru cu documentul solicitat. Totul parea o formalitate si toata lumea a crezut ca, intr-un termen rezonabil, comisia condusa de presedintele Ioan Balan va anunta castigatorul licitatiei. Comisia a deliberat greu. Cu scuza ca ofertele sunt valabile 60 de zile, cei opt membri ai comisiei au analizat ofertele mai bine de o luna. Aceasta taraganeala devine suspecta daca stam sa analizam modul cum a decurs licitatia. Este drept ca Eco Ledo Net a oferit un pret mai bun pe tona de amestec de apa cu hidrocarburi fata de Eco Petroleum, dar studiind documentele din dosare si cerintele pentru participarea la licitatie, aceasta nu avea cum sa treaca de prima faza a licitatiei pentru ca nu avea dosarul complet. In procesul verbal incheiat in ziua licitatiei, se spune ca Eco Ledo Net dispune de o instalatie noua de reciclare a reziduurilor petroliere si ca a prezentat doar un Acord de Mediu. Pentru a putea ajunge la deschiderea plicurilor, Eco Ledo Net trebuia sa prezinte Autorizatia de Mediu pe care de fapt nu o avea. Emiterea de catre APM a acordului nu implica in mod obligatoriu si emiterea unei Autorizatii de Mediu. Membrii comisiei nu au sesizat acest lucru si au lasat sa curga licitatia. Cele doua documente sunt total diferite, Acordul de Mediu face referire la conditiile de realizare a unui proiect si reprezinta documentul care da dreptul titularului sa realizeze proiectul, iar Autorizatia de Mediu este documentul care priveste deja o activitate existenta. Diferenta este clara si este evident ca Eco Ledo Net era intr-un proces de autorizare care era in derulare, mai ales ca pe 15 iunie societatea a organizat o dezbatere publica cu privire la impactul de mediu al instalatiei din orasul Navodari. In consecinta, Eco Ledo Net trebuia descalificata de la prima faza. In loc sa se intample asta, societatea in neregula a fost declarata castigatoare. In aceste conditii, reprezentantii Eco Petroleum au decis sa faca o plangere penala comisiei care a organizat licitatia. De asemenea, Eco Petroleum a contestat rezultatul licitatiei. Pe fondul problemei contestatiei, juristii de la Eco Petroleum au aratat si faptul ca nu le-au fost aduse la cunostinta motivele pentru care Eco Ledo Net nu numai ca nu a fost descalificata din faza analizarii dosarelor, ci a fost desemnata castigatoare.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp