Eduard Stan, suspectul crimei din bulevardul Aurel Vlaicu, trimis în judecată (galerie foto)

28 Nov, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
1908
Marime text
Eduard Stan, principalul suspect în cazul morţii lui Iustian Mihali Ananie, a fost trimis, ieri, în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
Iustian Mihali Ananie a fost găsit înjunghiat în gât, în uşa apartamentului său, situat într-un bloc nou construit pe bulevardul Aurel Vlaicu.
În urma cercetătorilor, anchetatorii au stabilit că: „În seara zilei de 30 octombrie 2014, în jurul orei 23.00, în cursul unui conflict spontan, generat cel mai probabil de neînţelegerile privind restituirea unui împrumut bănesc, inculpatul a ucis-o cu intenţie pe victima AIM, în vârstă de 39 de ani, în propria ei locuinţă, situată în municipiul Constanţa, bulevardul Aurel Vlaicu, pe care a înjunghiat-o în mod repetat cu un cuţit şi i-a provocat şapte plăgi înţepate-tăiate, dintre care una profundă lateralo-cervicală dreaptă, ce i-a secţionat pachetul vascularo-nervos cervical drept (artera carotidă şi vena jugulară drepte, precum şi nervii adiacenţi), cu consecinţa unei hemoragii externe grave, incompatibile cu viaţa.“
De asemenea, în apartamentul victimei, anchetatorii au găsit un act notarial în care scria că Eduard Stan îi datora victimei 10.300 de euro, inclusiv dobânda. Suspectul le-a spus procurorilor şi poliţiştilor că returnase o parte din bani.
După două zile de la oribila crimă, magistraţii au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Eduard Stan. Ieri, Tribunalul Constanţa a decis menţinerea bărbatului în spatele gratiilor.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii