Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:27 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elena Ursulescu, urmată de Florică Duţă Dosarul retrocedărilor din Constanţa scoate la pensie al doilea judecător (RECHIZITORIU)

ro

16 Jun, 2014 00:00 3592 Marime text
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii va analiza, în şedinţa din 18 iunie, cererea de eliberare din funcţie, prin pensionare, formulată de judecătorul Florică Duţă, din cadrul Curţii de Apel Bucureşti.
 

După cum arătam şi în ediţiile trecute, Duţă se numără printre cei cinci magistraţi care au condus judecata dosarului retrocedărilor din Constanţa, cauză în care au fost deferiţi justiţiei, în octombrie 2008, aproape 40 de persoane în legătură cu presupusa restituire şi atribuire „nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză“, potrivit procurorilor. Dosarul mai sus precizat a fost repartizat, iniţial, completului de judecată cârmuit de actuala şefă a Curţii de Apel Bucureşti, Lia Savonea (noiembrie 2008 - februarie 2010), după care a ajuns pe masa Elenei Ursulescu (martie 2010 - octombrie 2013), în prezent pensionată. Ulterior, procesul a fost condus de Stan Mustaţă (recent trimis în judecată, acuzat fiind de comiterea unor fapte de corupţie), dar şi de Florică Duţă. În prezent, magistratul învestit cu soluţionarea celebrei cauzei este Corina Cornelia Dăescu. Următorul termen al dosarului retrocedărilor din Constanţa a fost stabilit pentru data de 1 iulie.
 
În ediţia online a cotidianului ZIUA de Constanţa poate fi citit integral rechizitoriul dosarului retrocedărilor din Constanţa.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii