Elev batut de colegii de scoala
Elev batut de colegii de scoala
26 Jan, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
765
Marime text

O simpla cearta izbucnita vineri intre cativa elevi ai Scolii Profesionale "Spiru Haret" Constanta s-a incheiat cu o bataie in toata regula si cu internarea la spital, in stare grava, a unuia dintre cei implicati. In varsta de 15 ani, Florin Radu, din satul Deleni, comuna Baneasa, a facut vineri "greseala" de a se tachina cu cativa colegi. Baietii si-au schimbat reciproc injurii si totul parea sa fi luat sfarsit dupa cateva ore. In momentul in care a parasit scoala, Florin Radu a avut surpriza sa vada ca era asteptat de cinci colegi de scoala, chiar cei cu care se certase. Cei cinci elevi au tabarat asupra lui Radu, aplicandu-i mai multe lovituri de pumni si picioare. Baiatul a ajuns in stare grava la Spitalul Judetean, unde a fost diagnosticat cu fractura piramida nazala si traumatism toraco-abdominal acut inchis. Politistii Sectiei 1 au demarat o ancheta in acest sens pentru a-i identifica pe agresori. Daca vor fi gasiti vinovati, acestia vor fi, probabil, incredintati sub supraveghere parintilor sau internati intr-un centru de reeducare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii