Elev condamnat pentru trafic de ecstasy
Elev condamnat pentru trafic de ecstasy
16 Mar, 2009 03:18
ZIUA de Constanta
1205
Marime text

Robert Gabriel
Moroşanu, tânărul de 18 ani judecat pentru trafic, deţinere şi consum de
droguri de mare risc, a fost găsit vinovat de acuzaţiile aduse. Elevul a fost
condamnat de judecătorii Tribunalului Constanţa la trei ani de închisoare, cu
suspendare. Moroşanu a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT la
sfârşitul anului trecut, după ce a fost prins cu 25 de comprimate de ecstasy,
în clubul Mania, din Mamaia, pe 20 iulie 2008. Potrivit anchetatorilor, elevul
a declarat că a cumpărat pastilele de la un cetăţean din Bucureşti, cu suma de
25 de lei, şi că urma să le vândă cu 35 de lei prietenilor săi. De altfel,
tânărul nu se află la prima abatere de acest gen, ci a mai fost cercetat de
poliţiştii din Capitală, după ce a fost descoperit având asupra sa două pastile
de ecstasy şi două grame de cannabis. Dosarul respectiv s-a finalizat cu
scoaterea de sub urmărire penală a băiatului şi aplicarea unei amenzi penale,
dat fiind că era minor la comiterea faptei. Sentinţa Tribunalului Constanţa
poate fi atacată la Curtea de Apel.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii