Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:10 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ene recunoaste ca Romprest a consumat motorina din custodie

ro

25 Feb, 2005 00:00 1301 Marime text

Gheorghe Ene si-a expus punctul de vedere referitor la un material publicat in ZIUA de Constanta, cu privire la justificarea unei cantitati de 15 tone de motorina * In dreptul sau la replica, Ene uita de actele de custodie intocmite cu municipalitate, din 1998 si pana in 2003, speculand o bulibaseala in acte, prin care initial s-a emis o factura de consum, iar apoi au fost intocmite acte de custodie, ca si cum factura nu ar fi existat niciodata * Abia dupa 6 ani de la preluarea combustibilului, acesta a fost inregistrat in contabilitatea societatii "pe venituri" #

Intr-un drept la replica remis redactiei, fostul director al SC Romprest Util SA, Gheorghe Ene, aduce precizari la un material publicat in data de 22 februarie 2005, subtitlu: "Directorul Ene de la Romprest nu justifica 15 tone de motorina". Potrivit acestuia, cantitatea de motorina a intrat in gestiunea societatii in anul 1997, in baza unei note de intrare receptie cu numarul 10480/23.12.1997. Totodata, in dreptul la replica se mentioneaza ca in anul 1997 nu s-a intervenit pentru deszapezire (acest fapt constituind motivul pentru care Primaria Constanta a repartizat combustibilul firmei Romprest Util), insa combustibilul a fost folosit totusi de catre societate. Ca urmare, a rezultat o creanta catre Primaria Constanta. "In urma divizarii societatii in trei firme, mie, in calitate de director al SC Romprest Construct General SA imi revine o creanta de 34,91%, pe care o voi achita, restul contravalorii motorinei urmand sa fie platita de Romprest Util si Util Construct 2003. De asemenea, precizez ca motorina nu a disparut, ci prin adresa nr. 1687/21.11.2003, consilierul juridic Ion Nicolae a propus CA trecerea valorii acestei facturi si a sumei reprezentand contravaloarea motorinei pe venituri.", se mai arata in dreptul la replica. Gheorghe Ene apreciaza ca, in necunostinta de cauza sau din rea-credinta, semnatarul articolului a afirmat ca cele trei firme rezultate in urma divizarii societatii-mama au fost dizolvate si radiate din Registrul Comertului. In cele din urma, referitor la afirmatia ca Gheorghe Ene a folosit forta de munca si utilaje din societate la constructia unui imobil pe strada Fagetului, acesta precizeaza ca firma al carui director este, nu se ocupa cu construirea de imobile si nici nu are forta de munca calificata pentru astfel de activitati.

Ene recunoaste ca a consumat motorina din custodie

In dreptul sau la replica, Gheorghe Ene accepta in subsidiar o parte din faptele care faceau obiectul articolului publicat in ZIUA de Constanta. Astfel, acesta recunoaste ca cele 15 tone de motorina au fost "consumate" de societatea pe care o conducea in alte scopuri decat cel pentru care o primise din partea municipalitatii. Mai mult, abia dupa aproape 6 ani cantitatea de motorina a fost justificata in actele contabile ale societatii ca fiind consumata. Pana la acest moment, motorina a figurat in actele semnate cu Primaria Constanta ca fiind in custodia Romprest, aspect la care nu se refera Ene, din motive lesne de inteles. Bulibaseala din acte este evidentiata si de faptul ca, desi in anul 1998 municipalitatea eliberase o factura fiscala pentru Romprest Util, in anii urmatori a semnat procese-verbale de custodie (vezi facsimil), ca si cum motorina ar fi continuat sa fie depozitata in rezervoarele societatii mentionate. Iar daca asa stateau lucrurile, este greu de inteles cum a justificat Romprest Util consumul cele 16 tone de motorina aflate in custodie si nu in proprietate. Pentru ca timp de peste 7 ani Ene a mers pe varianta custodiei, iar acum uita de acele procese-verbale, intorcandu-se la creanta atestata de factura. Referitor la aspectul radierii celor doua societati desprinse prin divizare din Romprest Util, facem precizarea ca in articolul care a starnit nemultumirea lui Ene se face referire la o hotarare a instantei de fond cu privire la radierea celor doua din Registrul Comertului. Hotararea nu este insa definitiva si irevocabila, aceasta putand fi atacata de Romprest Construct General si Util Construct 2003. Informatiile referitoare la imobilul construit pe strada Fagetului sunt documentate prin declaratiile unor persoane care au participat la lucrari. Insa asupra acestui aspect vom reveni.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii