Evazionistul Emil Oprea, retinut de autoritatile americane

10 Jan, 2009 01:55
ZIUA de Constanta
6908
Marime text
Lovitură impresionantă a poliţiştilor constănţeni. Oamenii legii au reuşit
să pună mâna pe Emil Oprea, cel mai mare evazionist pe care l-a „dat"
Constanţa.
Emil Oprea, în vârstă de 52 de ani, era dat în urmărire generală încă din 2007, după ce, în perioada 2002 - 2003, a reuşit să prejudicieze statul român cu suma de 165 miliarde de lei. A atins această performanţă printr-o metodă extrem de simplă, şi anume prin obţinerea ilegală de TVA. În clipa în care poliţiştii au fost sesizaţi, Emil Oprea trecuse demult graniţa. Pe numele său a fost emis mandat de arestare în lipsă. Bărbatul a fost prins, în urmă cu două zile, în SUA, escortat de autorităţile americane până pe Aeroportul Otopeni şi transportat la Inspectoratul General al Poliţiei Române. Ieri dimineaţă, a fost adus în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa şi, ulterior, prezentat Tribunalului Constanţa, în vederea confirmării mandatului de arestare. Emil Oprea a refuzat să dea vreo declaraţie în faţa judecătorilor. Bărbatul a fost trimis în judecată în lipsă, în luna februarie 2008, sub acuzaţia că a efectuat 30 de operaţiuni de export fictive cu măşti de gaze, pentru care a primit cei 165 de miliarde de lei cu titlu de TVA. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au dispus trimiterea în judecată sub acuzaţiile de asociere în vederea comiterii de infracţiuni, spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Fapta a fost comisă, în perioada 2000 - 2003, de Emil Oprea, Petre Teodor Martin, de 57 de ani, Lucian Mazilu, de 50 de ani, ambii din Bucureşti, şi irakienii Hussain Abbas şi Ali Husain al-Atroshe Amer.
Operaţiuni fictive cu măşti de gaze
După intrarea în vigoare a Legii 345/2002, una dintre firmele lui Emil Oprea a formulat patru cereri de rambursare TVA aferentă lunilor septembrie, octombrie, noiembrie şi decembrie 2002, ca urmare a exportării, în Italia, a 39.200 măşti de gaze, în valoare de 221. 452.521.190 lei. Trei dintre cereri au fost aprobate, iar Trezoreria Constanţa a virat suma respectivă. Suspiciunile au apărut o dată cu verificarea celei de-a patra cereri. S-a efectuat un control şi Direcţia de Control Fiscal Constanţa a constatat că, în fapt, nu fusese efectuată nicio operaţiune de export şi toate documentele eferente fuseseră falsificate. Cele 30 operaţiuni de export cu măşti de gaze erau fictive. Anchetatorii au stabilit că în rambursările ilegale au fost implicate firme controlate de cei cinci inculpaţi. Aceştia au încercat să piardă urma banilor prin transferuri între firme sau către conturi private din străinătate. După ce angajaţii au sesizat unele nereguli, o parte din transferuri au fost blocate de Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor. Cea mai mare parte a banilor au ajuns însă în conturi din China, Liban, Taiwan, Belgia, Austria, Franţa, Cipru sau Egipt. În cursul anchetei s-a pus sechestru pe mai multe bunuri ale lui Oprea, printre care un imobil din Constanţa, o maşină Chrysler ES, un Audi A6, dar şi asupra Vilei Eminescu din Eforie Nord. În căsuţa de valori închiriată de Oprea, pentru care avea împuternicire soţia sa, anchetatorii au găsit 52.200 de dolari, acte ale familiei şi 13 bijuterii din aur. Dosarul se află pe rolul Tribunalului Constanţa.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii