Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:07 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

LIVE Evenimentele de Ziua Dobrogei au început și la Tulcea (FOTO+VIDEO)

ro

14 Nov, 2022 10:12 2692 Marime text

Ziua Dobrogei se sărbătorește în fiecare an la data de 14 noiembrie și semnifică revenirea regiunii pe teritoriul României, fapt consemnat în ziua de 14 noiembrie 1878. Importanța Zilei Dobrogei se observă în celebrarea ei în localitățile, comunele si satele din regiune precum Constanța, Tulcea, Mangalia, Medgidia, Cernavodă, Năvodari etc.


Și în acest an, atât instituțiile publice, cât și private organizează manifestări pentru a marca 144 de ani de la reîntoarcerea Dobrogei pe meleagurile țării. 

Evenimnetele dedicate Zilei Dobrogei au început și la Tulcea. Acestea debutează cu un ceremonial militar și religios. 



La eveniment, participă, așa cum se poate vedea și în imagini, și președintele CJC, Mihai Lupu. 

Mihai Lupu, președinte CJC
Ședința comună a început în jurul orei 11.15 și a debutat cu intonarea imnului Deșteaptă-te române.



Această ședință comemorativă este compusă din Consiliul Județean Constanța și Consiliul Județean Tulcea și numai. 

Anul viitor gazda acestui eveniment vor fi constănțenii. Trebuie să fim uniți, Dobrogea este o frumoasă insulă. , a spus Horia Teodorescu. 

Ședința continuă cu vizionarea unui filmuleț despre Războiul de independență. 

Mihai Lupu a primit de la Episcopul Visarion o icoană simbolică. Prefectul de Tulcea stă jos pentru că el considera că așa trebuie să fie sărbătoare.

În urmă cu 144 de ani, în baza tratatului de la Berlin, Dobrogea a revenit sub autoritate și administrație  românească. Este un moment important al istoriei noastre moderne, pe care îl celebrăm astăzi cu respectul cuvenit pentru curajul și sacrificiul românilor în Războiul de Independență care au făcut posibile unirea Dobrogei cu România.

În același timp onorăm viziunea și dăruirea cu care politicienii români ai sfârșitului de secol 19 au gândit și au pus în aplicare un proiect care a condus, în doar trei decenii, la integrarea deplină politică, economică și socială a regiunii dintre Dunăre și Marea Neagră.

14 noiembrie este o zi plină de însemnătate și încărcătură emoțională pentru toți dobrogenii. Pe 14 noiembrie 1878, Dobrogea reintra oficial în componenţa statului român modern. În această zi, suntem datori  să ne întoarcem cu gândul la predecesorii noștri, să cinstim și să promovăm valorile în care au crezut aceștia. Este esențial să cinstim memoria strămoșilor noștri, să fim onești, să ne iubim țara și să trăim în armonie, indiferent de județ, etnie, religie sau orientare politică. 
Diversitatea etnică și culturală conferă Dobrogei un loc aparte pe harta României. Aici, la noi acasă, în Dobrogea, trăiesc laolaltă în pace și armonie români, bulgari, aromâni, armeni, albanezi, greci, turci, tătari, italieni, ruși, lipoveni, sârbi, germani, ucrainieni și unguri. 



Regiunea noastră este un model de conviețuire interetnică, un loc special în care cel puțin 17 etnii și-au clădit un loc căruia sa-i spună ACASĂ! 

Fiecare dintre aceste minorități a contribuit la dezvoltarea culturală şi materială a zonei și mă bucur că și astăzi reușim să ne înțelegem și să ne ajutăm reciproc fără prejudecăţi. Spun cu toată convingerea că  Dobrogea reprezintă un model pentru toleranță, armonie și respect reciproc. 

Lecția pe care unirea Dobrogei cu România ne-o transmite nouă astăzi, peste ani, este că forța națiunii stă în coeziunea oamenilor, asigurată de sisteme publice și infrastructură funcționale, și de solidaritatea cetățenilor uniți în jurul unor valori și proiecte comune, apărați de legi drepte și egale pentru toți.
În acord cu aceste valori, solicit autorităților naționale să repare o nedreptate care li se face celor din Constanța și Tulcea. Locuitorii acestor județe sunt singurii din ţară care trebuie să plătească pentru a putea pleca și a se întoarce acasă. Am cerut în repetate rânduri eliminarea taxei de pod de la Fetești și Giurgeni și sper ca în curând această taxă discriminatorie să fie eliminată. , a spus Mihai Lupu. 


La mulți ani, Dobrogea! La mulți ani, dragi dobrogeni!

În cadrul ședinței, președintele CJC a vorbit și despre faptul că a făcut demersuri pentru elimiarea taxei de pod care discriminează dobrogenii. 

Programul manifestărilor dedicate zilei de 14 Noiembrie de la Tulcea cuprinde:
  • Ora 10.00, Monumentul Independenței: ceremonial militar și religios;
  • Ora 10.00, Biblioteca Județeană „Panait Cerna“: expoziția temporară „#Dobrogea mea“;
  • Ora 11.00, Muzeul de Istorie și Arheologie: expoziția „Vizitele familiei Regale în #Dobrogea și Delta Dunării“.
  • Ora 14.30: Spectacol artistic "Dobrogea unită".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii