Expertiză la Mangalia pentru „valoarea epavei" Militarul cu doi morţi
Expertiză la Mangalia pentru „valoarea epavei": Militarul cu doi morţiRecent, instanţa de judecată a încuviinţat proba cu expertiza tehnică auto, ce va fi întocmită la cererea uneia dintre părţile civile din proces, adică a proprietarului BMW-ului lovit de Ottu. Astfe, judecătorii au decis ca expertul să stabilească, printre altele, valoarea de piaţă a autoturismului marca BMW aparţinând părţii civile la data implicării în accidentul rutier din 9 august 2008. De asemenea, expertiza trebuie să scoată la iveală proporţia în care BMW-ul a fost avariat în accident şi dacă, în raport de avariile suferite, bolidul poate fi repus în circulaţie, caz în care urmează să fie stabilit şi costul reparaţiilor. Expertul a fost desemnat să aprecieze şi valoarea maşinii după accident („valoarea epavei"). La rândul său, proprietarul maşinii trebuie să depună la dosar, cu cel puţin cinci zile înainte de următoarea înfăţişare, documente din care să reiasă valoarea de achiziţie a BMW-ului, dovada radierii din circulaţie a acestuia, precum şi certificatul de proprietate în original şi verificarea autoturismului. Surse avizate susţin că toate aceste demersuri se fac pentru a se stabili valoarea despăgubirilor pe care militarul va fi obligat să le achite părţilor civile, la finalul procesului. În aceste condiţii, amintim că procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia l-au acuzat pe Filip-Marian Ottu, cadru al Ministerului Apărării Naţionale, de săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, în urma unui accident rutier petrecut în luna august 2009, pe DN 39, în apropiere de localitatea 23 August. Potrivit rechizitoriului întocmit de anchetatori, în ziua de 9 august 2009, Ottu se afla la volanul unei Dacii, conducând dinspre Mangalia spre Constanţa. În maşină se aflau soţia sa şi cele două fiice. La un moment dat, pe fondul neatenţiei în conducere, şoferul a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un BMW condus regulamentar spre Mangalia de Marius Berca. În urma impactului deosebit de puternic, soţia şi cele două fiice ale militarului au fost rănite grav, una dintre micuţe pierzându-şi viaţa pe drumul spre Bucureşti. La rândul său, Marius Barca a fost transportat în stare critică la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde medicii nu au mai putut să-i salveze viaţa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp