Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:30 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fabrica de studenti de la Mangalia

ro

24 Sep, 2004 00:00 8225 Marime text

"Adulter" intre Universitatea Ecologica Bucuresti si Fundatia Universitara Dunare-Marea Neagra

Universitatea Ecologica Bucuresti (UEB) si Fundatia Universitara Dunare-Marea Neagra cheama absolventii de liceu la scoala, in Mangalia # Inscrierile se fac la Complex "Calipso", acolo unde este sediul fundatiei, loc in care a functionat pana nu de mult un club de strip-tease * Discutand cu o secretara, am aflat ca toti posesorii de diploma de bacalaureat vor fi admisi doar ca sa dea bani: 400 de euro pe an * Un angajat al biroului de relatii publice din cadrul Ministerului Educatiei a refuzat sa ne spuna daca UEB isi poate desfasura, legal, activitatea la Mangalia si ne-a trimis tocmai la universitatea bucuresteana sa cerem informatii * In schimb, pe site-ul MEC Universitatea ecologica nu are nici un punct de lucru la Mangalia * Ulterior, am aflat tot din surse ministeriale ca "universitatea" de la Mangalia functioneaza ilegal. Inflatia asa-ziselor universitati particulare, aparute ca ciupercile dupa ploaie, continua in Romania, chiar daca in ultimii ani autoritatile au parut ca se implica in controlarea fenomenului. Toate institutiile de acest gen sunt infiintate sub egida unei fundatii, pentru ca initiatorii sa nu plateasca taxe la stat. Din aceasta poveste castiga mereu "patronii" universitatilor, iar studentii pierd atunci cand serviciile oferite lasa de dorit, iar diplomele obtinute nu au nici o valoare. In acest sfarsit de toamna, dupa ce aproape toate universitatile au organizat deja concurs pentru sesiunea de admitere din septembrie, la Mangalia a aparut o oferta inedita in materie. O universitate particulara, intr-un oras de nici 50.000 de locuitori. Curiosi, ne-am interesat si am intrat in posesia unui pliant de promovare. Marketing agresiv. "Fundatia Universitara Dunarea-Marea Neagra si Universitatea Ecologica din Bucuresti iti poate (sic!) rezolva problemele. Alege o specializare a UEB si viitorul tau va fi asigurat. Studiezi aproape de casa ta. Cursurile se desfasoara in Mangalia, la Grupul Scolar "Ion Banescu", vinerea, sambata si duminica. Poti ocupa un loc de munca si sa fi (sic!) student in acelasi timp! Elimini complet cheltuielile de deplasare si cazare in alte localitati! Petrece-ti vacantele studentesti cu banii astfel economisiti! Taxa de studii se poate achita in patru transe, stabilite pe parcursul intregului an universitar". In pliant sunt prezentate specializarile acreditate, precum si cele numai autorizate provizoriu sa functioneze. O oferta tentanta pentru locuitorii Mangaliei, trebuie sa recunoastem.

Scoala la un club de strip-tease

Respectand indrumarile din pliant, am incercat sa aflam relatii suplimentare la sediul Fundatiei Universitare Dunare-Marea Neagra (un nume mai anacronic si cu rezonante mai grotesti nici ca se putea gasi!), in Complexul "Calipso" din Venus, un fost club de strip-tease (!). Am telefonat si ne-am prefacut interesati: "Universitatea Ecologica este acreditata prin Legea 282 pe 2003, puteti cauta pe internet. Taxa este de 400 de euro. Va asteptam la inscriere, pe baza notei de la bacalaureat". Ton de secretara care a invatat pe dinafara discursul. Am intrerupt-o totusi, pretinzand ca avem medii foarte mici la bac. Nici o problema, doar interesul e sa vina banii: "Nu cred sa fie vreo o problema. Daca aveti diploma de bacalaureat, se rezolva". Invatamant pentru toata lumea. A urmat capitolul acreditare, pe care am vrut sa il dezvoltam. Imediat, secretara si-a declinat priceperea si a chemat la telefon pe altcineva, un barbat: "Aceste informatii nu le putem da prin telefon, fara sa ne vedem. Veniti aici, sa ne vedem la fata, sa ne cunoastem". Cu toate acestea, am insistat. Am vrut sa stim daca la Mangalia este punct de lucru si daca este acreditat ca atare. Aici, barbatul a inceput sa se balbaie si a incercat o scapare: "Nu este punct de lucru, ci este centru de pregatire teritorial, ca si la Tulcea, unde avem 1000 de studenti".

MEC: "Universitatea" din Mangalia functioneaza ilegal

Neintelegand mare lucru din aceasta formulare ambigua, am accesat pe site-ul Ministerului Educatiei si Cercetarii lista institutiilor de invatamant superior particular acreditate. Am gasit intr-adevar acolo Universitatea Ecologica Bucuresti, dar nici vorba de vreun punct de lucru sau "centru de pregatire teritorial" la Mangalia. In mod ciudat, am descoperit ca, desi numai Facultatea de Management poate organiza invatamant cu frecventa redusa, in pliantul distribuit in Mangalia se spune ca studentii pot opta si pentru aceasta forma de invatamant la toate specializarile. Nici chiar pe site-ul Universitatii Ecologice nu am gasit nici o aluzie la parteneriatul cu fundatia din Mangalia. Am incercat apoi la Ministerul Educatiei si Cercetarii. In prima instanta, o angajata a Biroului de relatii cu publicul, Mihaela Paun, a fost contrariata de solicitarea noastra: Ministerul nu are de unde sa stie care sunt facultatile si specializarile acreditate, cu punctele lor de lucru! "Daca doriti, va dau numarul de telefon de la Universitatea Ecologica, sa ii intrebati pe ei". Cu alte cuvinte, institutia abilitata sa evalueze activitatea universitatilor particulare si sa le acorde, sau nu, dupa caz, acreditare sau autorizatie provizorie de functionare ii trimite pe cei care solicita informatii tocmai la aceste universitati. Pe jurnalisti, deci cu atat mai mult pe cetatenii obisnuiti. Abia a doua zi am reusit sa aflam, de la acelasi birou, ca "universitatea" din Mangalia functioneaza ilegal. Ultimul normativ care a numit facultatile acreditate sau autorizate sa functioneze provizoriu a fost Hotararea de Guvern nr. 940 din iulie 2004. Cu alte cuvinte, facultatile care nu sunt mentionate pe site-ul MEC nu au dreptul sa functioneze, iar formularea "centru de pregatire teritorial" este doar un eufemism. Cred ca nu ar fi lipsit de importanta sa amintim aventura nereusita a universitatii bucurestene pe litoral, ce a avut loc in urma cu cativa ani. Mai multi studenti constanteni s-au lasat atunci atrasi de oferta universitatii, la forma de invatamant la distanta. Ei primeau tematica prin posta, isi elaborau referatele la biblioteca si le trimiteau apoi la Bucuresti pentru a fi notate. Atunci cand au aparut insa probleme cu autorizarea acestei forme de invatamant, studentii constanteni au fost anuntati ca trebuie sa mearga la Bucuresti sa isi dea examenele. Unii dintre ei s-au lasat de facultate, caci nu isi permiteau aceste cheltuieli suplimentare. Si nimeni nu i-a despagubit, desi Universitatea ecologica incalcase contractul. Vom reveni.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii