Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:23 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

"Fantoma" lui Pintilie la Medgidia

ro

05 May, 2004 00:00 1557 Marime text

Societatea de constructii a dat primariei un cadou de peste trei miliarde si a primit apoi lucrarile pentru blocurile ANL

Modul in care SC "Georgiana Company", o firma de constructii din Calarasi, a castigat licitatia pentru construirea unor blocuri ANL la Medgidia ridica semne de intrebare * Printr-o "suveica" ingenioasa, firma a cumparat de la IMUM trei blocuri aproape abandonate si apoi le-a donat primariei * Dupa vanzare, IMUM a dat banii primariei in contul unor datorii acumulate in cativa ani, iar aceeasi SC "Georgiana" a primit lucrarile de refacere a acestor blocuri, cu bani publici * In aceasta poveste, primaria a primit banii pe care IMUM ii datora in urma cheltuielilor de la aceste blocuri, dar chiar si blocurile propriu-zise * In discutiile cu jurnalistii, Pintilie a "omis" sa prezinte aceasta inginerie financiara, multumindu-se sa spuna ca primaria a primit blocurile in contul datoriilor * Ramane de vazut in ce fel isi va scoate "Georgiana" banii aruncati pe cadoul costisitor oferit Primariei Medgidia * Ar fi de dorit nu prin umflarea facturilor sau calitatea proasta a lucrarilor

Proiectul locuintelor ANL se dovedeste a fi o alta gogoasa electorala a partidului de guvernamant. Aproape in fiecare oras in care Agentia Nationala pentru Locuinte a construit blocuri pentru tineri au aparut nemultumiri legate de calitatea indoielnica a lucrarilor. Explicatia ar trebui cautata in modul partinitor in care au fost organizate licitatiile de incredintare a lucrarilor catre anumite firme. Chiar daca astfel de aranjamente s-au facut cu discretia unor persoane cu multa experienta, criteriile de selectare a ofertelor si modul discriminator in care anumite firme au primit "consiliere" din partea oficialilor pentru intocmirea caietului de sarcini tradeaza jocurile murdare, atat la nivel central, cat si local.In municipiul Medgidia, ANL a derulat, ca in multe orase din Romania, proiecte pentru construirea de locuinte. Primarul Mircea Pintilie a inaugurat primele blocuri ANL de la Medgidia, MS5 si MS6, la 28 martie 2003, intr-o ceremonie specifica festivismului arogant cu care ne-a obisnuit in ultimii ani partidul de guvernamant. Firma care a construit aceste prime blocuri poarta un nume neverosimil: SC "Georgiana Company". Cu toate acestea, societatea de constructii exista cu adevarat, isi are sediul la Calarasi si a participat la mai multe licitatii pentru ANL. La Medgidia a fost insa mai simplu. Dupa terminarea primelor blocuri, SC "Georgiana Company" a castigat licitatia pentru alte cateva constructii similare tot in Medgidia. Cine crede ca acest lucru se datoreaza profesionalismului cu care lucreaza societatea ar trebui sa cunoasca mai multe amanunte despre aceasta poveste. Costurile s-au ridicat la un miliard de dolari. A spus-o Pintilie cu gurita lui.

Blocurile-fantoma

Pana anul trecut, IMUM Medgidia detinea la marginea orasului, chiar in apropierea intreprinderii, trei imobile care au fost folosite, pe vremea regimului comunist, ca blocuri pentru muncitorii nefamilisti. O data cu caderea economica a intreprinderii dupa 1989, blocurile au inceput sa se degradeze, cei care au putut sa se mute in alta parte au facut-o, ramanand pe loc doar oamenii care nu aveau nici o alta solutie. O data cu privatizarea din anul 2000, patronul austriac nu s-a aratat interesat de aceste blocuri, iar de atunci ele au fost lasate la voia intamplarii. Din cauza aspectului lugubru si a boschetarilor care se aciuau acolo, blocurile erau numite de catre localnici "Fantomele". Dupa ce a fost anulat contractul de privatizare a IMUM, conducerea intreprinderii a hotarat sa se gaseasca o solutie pentru aceste locuinte. Liderul de sindicat al institutiei, Liviu Chirita, ne-a declarat ca datoria IMUM catre primarie ajunsese, la sfarsitul anului 2002, la peste doua miliarde de lei, provenind mai ales din facturile la utilitati neplatite de catre locatari. Mai mult, intreprinderea nu a cerut niciodata chirie celor care au stat in aceste blocuri. Conducerea IMUM a decis sa ii mute pe cei care aveau contracte de inchiriere si care isi plateau facturile in Caminul III, singurul care mai putea fi locuit. Chirita ne-a declarat in anul 2002 ca, dupa venirea noului investitor, imobilele vor fi probabil cedate primariei, in schimbul datoriei pe care o are de platit IMUM, pentru a fi amenajate locuinte pentru tineri.

Cadou de peste doua miliarde

Iata insa ca primarul Pintilie nu a mai asteptat venirea unui alt investitor la IMUM, caci in primavara anului trecut s-a gasit o alta solutie. El s-a laudat atunci ziaristilor ca IMUM a dat municipalitatii cele trei blocuri de garsoniere dezafectate, in contul datoriei, iar blocurile urmeaza a fi transformate in garsoniere si apartamente cu doua camere. Ceea ce a "uitat" Pintilie sa spuna este ca la mijloc a fost o "suveica". Nu primaria a primit cele trei imobile de la IMUM, ci o societate de constructii, nimeni alta decat SC "Georgiana Company". Se pare ca asociatii firmei de constructii din Calarasi au indragit atat de mult orasul de pe malul Canalului Dunare - Marea Neagra incat au hotarat sa mai ramana o vreme aici. De aceea, ei au cumparat - cu bani fireste - cele trei blocuri de la IMUM, cu o suma apropiata de datoria pe care intreprinderea o avea fata de Primaria Medgidia. Dupa ce a incasat banii, IMUM si-a platit restantele fata de primarie; iar SC "Georgiana Company", intr-un exces de generozitate greu de explicat in lumea pragmatica in care traim, a donat tot primariei cele trei blocuri ca sa fie transformate in locuinte pentru tineret. Iata cum primaria s-a ales si cu banii, si cu blocurile, dar nici SC "Georgiana" nu se poate plange ca a iesit in paguba, caci dupa gestul de generozitate a castigat contractul cu ANL! E vorba nu doar de cele trei imobile in cauza, ci de inca unul, blocul 31, din cartierul Orasul Nou aflat, ca si celelalte, in stare de degradare accentuata. Ramane de vazut in ce fel isi va scoate "Georgiana" banii aruncati pe cadoul costisitor oferit Primariei Medgidia. Ar fi de dorit nu prin umflarea facturilor sau calitatea proasta a lucrarilor. Deocamdata, putem remarca faptul ca termenul de finalizare a lucrarii la blocul 31, 3 aprilie 2004, a fost depasit si cine stie cand va fi terminata lucrarea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii