Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:24 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Federația Elevilor din România despre cazul din Caracal. Tragedia putea fi evitată

ro

30 Jul, 2019 22:26 1831 Marime text
Luni, 29 iulie, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul Alexandrei, o fată de 15 ani care a fost răpită și ucisă după ce, întorcându-se de la meditații, a urcat în mașina unui bărbat pentru a ajunge din Caracal în satul în care locuia, Dobrosloveni, deoarece nu exista nicio cursă de transport pe acea rută la ora respectivă.
 
Renate Weber, Avocatul Poporului, a declarat că va solicita Ministerului Transportului, Ministerului Educației și consiliilor județene să dea explicații privind felul în care a fost gestionat transportul în România, ca urmare a tragediei. 
 
Federația Elevilor din România (FER) salută declarațiile Avocatului Poporului și doresc să atragă atenția asupra faptului că existența unui operator care să deservească fiecare traseu dintr-un județ reprezenta responsabilitatea consiliilor județene, ele având pârghiile legale pentru a obliga operatorii să practice traseele și, mai mult, să opereze mai multe curse pe zi, la intervale regulate, prin intermediul unui contract de delegare a gestiunii serviciului public.
 
Obligativitatea încheierii unui astfel de contract cu operatorii de transport există încă din anul 2001, prevăzută de OG nr. 86/2001, fiind reluată de Legea nr. 92/2007.
 

„Timp de 18 ani, jumătate din consiliile județene din România, inclusiv Consiliul Județean Olt, au încălcat legea, neîncheiând contracte, deoarece asta ar fi presupus o implicare financiară din partea autorităților, iar voința politică a lipsit cu desăvârșire”, transmite Federația Elevilor din România.

 
Federația Elevilor din România (FER) dorește să evidențieze, print-un comunicat, faptul că tragedia de la Caracal putea fi evitată dacă CJO ar fi respectat obligațiile legale pe care le avea, încheind contractele de serviciu public și asigurându-se că există un operator pe acea rută, astfel Alexandra nefiind nevoită să folosească o cursă la ocazie. 
 
Mai mult, în data de 28 iunie a intrat în vigoare Ordonanța de urgență nr. 51/2019, prin care transportul județean a fost eliminat din sfera serviciilor publice, astfel fiind eliminată și posibilitatea obligării operatorilor de transport de a practica inclusiv acele trasee care nu aduc un profit, dat fiind faptul că transportul se va desfășura în regim comercial, fiecare operator având libertatea de a practica transportul fără îndeplinirea obligațiilor de serviciu public (privind accesibilitatea, siguranța, accesul universal, calitatea serviciului de transport).
 

„Astfel, riscul ca sute de comunități locale să devină izolate este unul foarte mare, cetățenii fiind obligați să folosească cursele la ocazie. Ne aflăm, deci în ipoteza posibilității creșterii numărului de cazuri asemănătoare celui de la Caracal.”, comunică Federația Elevilor din România într-un comunicat.

„Pe această cale, solicităm Avocatului Poporului să salveze zeci de mii de elevi de la a-și risca viața în fiecare zi în care merg la școală cu o cursă „la ocazie” și să sesizeze la Curtea Constituțională a României Ordonanța de urgență nr. 51/2019.”, adaugă FER.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii