Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:25 03 04 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Femeie lovită în cap de o bucată de material rigid desprinsă dintr-un balcon al unui bloc din Sectorul 5

ro

28 Mar, 2025 19:23 534 Marime text
Ambulanță

O femeie a fost lovită la cap de o bucată de material rigid, care s-a desprins dintr-un balcon al unui imobil situat la etajul 1, în timp ce se afla pe o stradă din Sectorul 5, București. La fața locului a ajuns un echipaj medical, care i-a acordat primele îngrijiri. Ulterior, femeia a fost transportată la spital.

„La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiști din cadrul Secției 17 Poliție, care au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă. De asemenea, la fața locului s-au deplasat și echipaje de pompieri din cadrul ISU-BIF, care au procedat la înlăturarea bucăților de material de pe marginea balconului, pentru eliminarea pericolului”, a precizat Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 17 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Citește și:
Trei mașini, implicate într-un accident rutier pe Autostrada A2, sensul București - Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii