„Fetiţa a fost adusă în stare gravă“ Ştefania se zbate pentru o viaţă normală după ce a fost schilodită de o remorcă
„Fetiţa a fost adusă în stare gravă“: Ştefania se zbate pentru o viaţă normală după ce a fost schilodită
02 Sep, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
3523
Marime text
Ştefania Leuştean, fetiţa în vârstă de şase ani implicată într-un accident rutier, în localitatea Valu lui Traian, ale cărei picioare au fost strivite de o remorcă, piciorul stâng fiindu-i amputat în totalitate, se zbate între viaţă şi moarte la Spitalul „Sfânta Maria“ din Iaşi. Pe lângă acest traumatism sever, conform unor surse, fetiţa a fost diagnosticată şi cu fractură de bazin, multiple fracturi costale, traumatism cranio-cerebral şi strivirea gambei drepte.
„Fetiţa a fost adusă în stare gravă. Astăzi (n.r. ieri) s-a intervenit din nou pentru terminarea intervenţiei la piciorul care era zdrobit. Momentan este bine, pentru că s-a revascularizat membrul respectiv. Urmează să vedem evoluţia. Deocamdată sunt greu de stabilit şansele. Câteva zile vor fi mai grele şi după o să putem să ne pronunţăm“, a declarat, pentru ZIUA de Constanţa, dr. Lucian Cernahoschi, medic primar pediatru.
Iniţial, copila a fost transportată la un spital din Bucureşti, dar medicii de acolo au decis transferul la Iaşi.
Totodată, micuţa are nevoie de sânge. Pe Facebook oamenii s-au mobilizat şi au împrăştiat vestea. Cei care doresc să doneze sânge să se prezinte la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa şi să precizeze că sângele donat este pentru Ştefania.
Amintim că tragicul accident a avut loc pe raza localităţii constănţene Valu lui Traian, unde remorca unui tractor s-a desprins în timp ce utilajul se afla în mers şi a trecut peste picioarele copilei, forfecându-le de bordura străzii.
Conform IPJ Constanţa, la volanul utilajului se afla un tânăr în vârstă de 28 de ani, care nu avea permis de conducere. Poliţiştii au deschis o ancheta, întocmind dosar penal pentru tânărul care conducea tractorul.
Citeşte şi
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii