Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:00 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FILMUL TRAGEDIEI

ro

09 Apr, 2003 00:00 1263 Marime text

Motive neelucidate au condus la prabusirea elicopterului

Un morman de fiare aproape dezintegrate, din care nu se mai putea alege nimic, cam asa se poate descrie modul in care arata elicopterul cazut, luni dupa-amiaza, in apropiere de localitatea Castelu * Potrivit declaratiei generalului de flotila Constantin Croitoru, seful comisiei de cercetare a cauzelor care au condus la catastrofa aeriana, aparatul de zbor a cazut, din motive neelucidate inca, de la o inaltime de aproximativ 30-50-60 de metri * Specialistii spun ca, in cazul in care kerosenul s-ar fi scurs pe motoarele incinse, elicopterul s-ar fi aprins * Comandantul aeronavei implinea in ziua catastrofei 44 de ani * Elicopterul decolase de la Baza Aeriana de la Fetesti cu doar 15 minute inainte de a se prabusi * Nimeni nu isi poate explica din ce cauza elicopterul s-a prabusit rasucit exact invers fata de directia sa de mers * Cotidianul ZIUA de Constanta va prezinta, in premiera, pe baza declaratiilor oficiale, dar si din surse informationale proprii, filmul tragediei

Comisia de experti in aeronautica, in frunte cu generalul de flotila Constantin Croitoru, a declansat ieri ancheta pentru stabilirea cauzelor care au generat catastrofa aeriana de la Castelu, in care a fost implicat un elicopter apartinand Bazei Aeriene 57 Mihail Kogalniceanu. In urma impactului cu solul, au murit pe loc doi piloti, cel de-al treilea decedand la scurt timp, la Spitalul Municipal Medgidia. Reporterii nostri au participat, ieri, la intreaga activitate a comisiei, pana la incarcarea elicopterului intr-un camion al armatei, pentru a fi dus la baza de la Mihail Kogalniceanu.Luni dupa-amiaza, in jurul orei 14.30, un elicopter militar de tipul IAR 330 H Puma, apartinand Bazei Aeriene 57 Mihail Kogalniceanu, s-a prabusit in apropiere de comuna Castelu. In urma accidentului, si-au pierdut viata pilotii Ionel Tarca si Ion Dinicu, iar mecanicul de bord, maistrul militar Tiberiu Serban, a fost grav ranit, fiind internat in sectia de Terapie Intensiva din cadrul Spitalului Municipal Medgidia, dar a decedat la scurt timp. Cauzele accidentului au fost puse, la prima vedere, puse pe seama unor defectiuni tehnice la sistemul de propulsie. Aparatul s-a prabusit in apropiere de cimitirul musulman din localitatea Castelu, aflat la numai trei kilometri de localitate. Dupa producerea accidentului, mai multe masini antisoc de salvare s-au deplasat la fata locului, impreuna cu doua masini de descarcerare apartinand Brigazii de Pompieri "Dobrogea". Din declaratiile martorilor, elicopterul se deplasa dinspre localitatea Castelu spre Mihail Kogalniceanu. Memet Osman, unul dintre ciobanii satului, se afla la numai cateva sute de metri de locul unde s-a prabusit elicopterul, dar se parea ca aparatul de zbor avea probleme chiar cand acesta plana pe deasupra lui. "Elicopterul zbura foarte jos si, la un moment dat, s-au auzit niste zgomote suspecte, cred eu la motor", ne-a spus Osman, care mai este poreclit si Soimul. Probabil din cauza defectiunilor aparute la motor, aparatul de zbor a avut cateva caderi si ridicari bruste, martorul chiar mirandu-se cum de nu a atins reteaua de alimentare cu energie electrica.

Ce spun oficialii

Dupa analiza aspectelor care ar fi condus la producerea tragediei, generalul de flotila aeriana Constantin Croitoru, seful comisiei militare de expertiza, ne-a declarat ca "in metodica de analiza a unor astfel de situatii se iau in calcul pregatirea echipajului, comportamentul aeronavei si starea vremii, iar ancheta va dura probabil o luna, desi noi vrem sa o terminam astazi". Croitoru ne-a mai spus ca, inainte de prabusirea avionului, ultimul cuvant auzit in turnul de control al Aerobazei 57 Mihail Kogalniceanu a fost "Cadem!", dupa care nu s-a mai auzit absolut nimic. Tot Croitoru ne-a mai declarat ca aparatul de zbor s-a prabusit in plan vertical, de la cateva zeci de metri, aceasta insemnand 30-50-60 de metri". Elicopterul de acest tip nu are in dotare cutii negre, dar legatura se tine permanent cu baza prin statii si, la nevoie, prin telefoane mobile. "Este posibil sa fie si o eroare tehnica, dar nu ne putem pronunta cu exactitate, echipajul fiind totusi foarte pregatit din punct de vedere tehnic, dar poate fi pusa in discutie si o eroare umana", ne-a mai declarat generalul Croitoru. Reporterii nostri au aflat ca elicopterul venea de la Baza Aeriana de la Fetesti, de unde decolase cu doar 15 minute inainte de cadere. Acesta avea la bord circa o tona de litri de kerosen, iar specialistii spun ca, daca acesta s-ar fi scurs pe motoarele incinse, elicopterul s-ar fi transformat intr-o torta uriasa. Dupa finalizarea expertizei tehnice preliminare, resturile elicopterului au fost transportate cu un camion la baza de la Mihail Kogalniceanu, pentru continuarea cercetarilor.

Traseu schimbat brusc

Elicopterul a decolat luni de pe Aeroportul Militar Fetesti, unde dusese niste materiale si echipamente. Nimic nu prevestea ca aeronava ar putea sa aiba ceva probleme. Pilotii au urmat traseul de-acum binecunoscut pentru ei, mai ales ca nu era pentru prima data cand faceau acest drum. Din motive necunoscute, la un moment dat, ei s-au indepartat de canal, desi acesta era unul din obiectivele-reper pentru ei, luand-o brusc la stanga catre Mihail Kogalniceanu. Atunci s-a intrerupt legatura radio, iar angajatii de la Baza au incercat sa discute cu ei prin telefoanele mobile, fara nici o sansa insa. Trei kilometri mai departe de comuna a avut loc tragedia. La locul catastrofei era, ieri, un morman de bucati de fiare. Aeronava era infipta efectiv cu cabina in pamant, aceasta fiind distrusa in totalitate, iar bucati din elicopter au fost gasite la circa 15 metri de locul tragediei. In momentul ridicarii cu macaraua, pe locul unde s-a prabusit elicopterul a ramas in sol o groapa de circa cinci-sase metri diametru si adanca de peste o jumatate de metru. Surse din cadrul comisiei ne-au declarat ca pilotii au fost efectiv zdrobiti de cele doua motoare ale navei, de peste opt sute de kilograme fiecare, care s-au prabusit peste ei. Nimeni nu-si poate explica insa cum a ajuns aeronava, in momentul prabusirii, intoarsa exact invers pe directia din care venea. Martorii oculari chiar presupun ca aeronava a parcurs destul drum catre Mihail Kogalniceanu, dar s-a intors, aceasta fiind si explicatia ca, la un moment dat, motoarele nu se mai auzeau, dupa care s-au facut din nou auzite. Tot surse din cadrul comisiei de expertiza ne-au mai declarat ca aeronava mai avea de efectuat circa 25 de ore de zbor, pentru a le face pe cele o suta dupa care ar fi intrat in reparatii, dar nu se poate pune problema ca acesta ar fi fost motivul prabusirii, pentru ca nici o aeronava nu pleaca in cursa daca nu indeplineste conditiile tehnice necesare.

Americanii vin in sprijinul comisiei, iar oficialii uita sa discute cu martorul

Se mai presupune ca una din cauzele tragediei ar fi o rafala de zapada care s-a napustit tocmai atunci asupra elicopterului, oamenii de la bord incercand, cu ultimele eforturi, sa nu loveasca firele de inalta tensiune. Pentru ca din cauza ploii nu se putea ajunge la ramasitele aeronavei, in sprijinul comisiei au venit americanii aflati la Mihail Kogalniceanu. Acestia au pus la dispozitia presei, dar si a oficialilor doua masini militare de lupta marca Hummer. Daca transportul presei la locul prabusirii elicopterului s-a facut abia dupa ce reporterii cotidianului nostru au intervenit la mai-marii generalului Constantin Croitoru, de la Bucuresti, probabil ca tocmai acest lucru l-a determinat pe seful comisiei de expertiza sa nu ne mai aduca inapoi, desi ne-a promis ca nu vom ramane in camp. Numai ca generalul, probabil cu atatea probleme pe cap, nu ne-a uitat numai pe noi acolo, ci si pe singurul martor al tragediei, ciobanul Memet Osman, care se mira ca "fusese chemat de un general, iar acum nimeni nu ma intreaba nimic". Generalul nu stie insa ca, uitandu-ne acolo, ne-a facut un bine, in felul acesta afland mult mai multe decat stie domnia sa sau decat a vrut sa ne declare in cele trei minute pe care le-a alocat presei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii