Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:38 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fin.Co.Ge.R.O somează primăria să-i dea banii de infrastructură pentru proiectul Faleză Nord „Dacă nu, trecem la executare silită" (video + galerie foto)

ro

01 Jun, 2011 00:00 5185 Marime text

cap_7.jpgRomeo Nunzio, împuternicitul celor de la Fin.Co.Ge.R.O. SPA Catalia Italia - sucursala România, împreună cu avocaţii, a somat ieri, din nou, Primăria Constanţa, în cadrul unei conferinţe de presă, să plătească banii pe care investitorul italian i-a băgat în infrastructură până acum, în contul municipalităţii, respectiv 15 milioane de euro

„Intenţia noastră este să ne dea banii. Dacă nu, vom trece la executare silită, vom lua terenuri, construcţii, tot ce le putem lua din patrimoniul Primăriei", a spus avocatul Ionel Haşotti.

După ce italienii au somat în repetate rânduri primăria să le achite banii pe care aceştia spun că i-au băgat în infrastructură, instanţa fiind de partea celor de la Fin.Co.Ge.R.O., ieri, echipa investitorilor a ieşit din nou în public pentru a mai da municipalităţii o somaţie pentru plata datoriei de 15 milioane de euro aferentă infrastructurii deja efectuate. Romeo Nunzio, prezent şi el la această conferinţă, a readus în prim-plan toată povestea proiectului Faleză Nord şi nu numai, încă de la începuturi, din 1999, de pe vremea primarului Gheorghe Mihăieşi. Acesta a povestit cum a intrat în posesia terenurilor, cum în 2000, în urma unei licitaţii internaţionale, au câştigat realizarea proiectelor Faleză Nord şi Eminescu şi cum imediat după schimbarea administraţiei locale lucrurile s-au complicat. „Am avut proces cu primăria, care a durat şase ani şi pe care l-am câştigat definitiv în 2006, sentinţa fiind definitivă şi irevocabilă. În 2008, suprafaţa predată era o groapă de gunoi. Ceea ce vom face noi aici nu este un cartier exclusivist, este deschis publicului, va fi o piaţă publică, un cartier modern, clădirile sunt clasa A. Am reconstruit 1,5 kilometri de plajă. Când o să se termine, lucrarea va fi o parte din şoseaua de coastă. (...) De ce administraţia constrânge oraşul să plătească daune, cheltuieli de judecată?", spunea ieri Nunzio.

„La Constanţa se cheltuieşte mult şi inutil"

Fincogero_2.jpgInvestitorul a apreciat că era suficient ca primăria să pună anual deoparte câte două-trei milioane de euro pentru a achita lucrările de infrastructură. „Dacă făceau asta, nu mai era nevoie de glume din astea că nu sunt bani. La Constanţa se cheltuieşte mult şi inutil", a spus Nunzio.

Avocatul italienilor, Ionel Haşotti, venit împreună cu fiul său Tudor, şi el avocat în acest caz, a precizat că la fiecare şedinţă de Consiliu Local Municipal se reiterează aspectul referitor la faptul că primăria nu are bani pentru a pune în aplicare sentinţa judecătorească. „În urmă cu patru zile, a fost depus la Judecătorie un raport judiciar de expertiză care arată că societatea a cheltuit 15 milioane de euro pentru lucrări de infrastructură în contul Primăriei, ea fiind cea care ar fi trebuit să facă aceste lucrări. Pe lângă cele 15 milioane de euro, mai este nevoie de alţi bani pentru diferite alte lucrări, ziduri de susţinere etc.", a mai spus Haşotti. De asemenea, reprezentanţii societăţii italiene au subliniat faptul că, în cazul în care Primăria lui Radu Mazăre nu îşi va plăti datoriile faţă de Fin.Co.Ge.R.O., singurii care vor avea de suferit vor fi locuitorii Constanţei. În afară de cele 15 milioane de euro investite în lucrările de infrastructură, italienii susţin că au mai cheltuit, până acum, 35-40 de milioane de euro şi că valoarea totală a proiectului va depăşi 120 de milioane de euro. Avocaţii au abordat şi subiectul legat de posibilitatea primăriei de a accesa fonduri europene nerambursabile pentru infrastructura acestei zone. „Şi primarul şi prefectul ar fi trebuit să meargă la Guvern şi să colaboreze. UE se termină aici. Nu există altă frontieră estică marină a UE decât la Constanţa. Ar fi putut atrage fonduri europene cu mare uşurinţă pentru sprijinirea acestui proiect", a mai spus Haşotti.

În concluzie, ceea ce au vrut italienii să precizeze ieri a fost faptul că în cazul în care autorităţile locale nu se implică, „toată investiţia poate fi o daună pentru întreg oraşul. Dacă primăria nu se va conforma, vom iniţia tot felul de procese. În loc de acest proiect finalizat, vom avea o pleiadă de procese. Cine suportă daunele de milioane până la urmă?! Intenţia noastră este să ne dea banii. Dacă nu, vom trece la executare silită, vom lua terenuri, construcţii, tot ce le putem lua. Acesta este şi scopul executării silite, să ne luăm banii", a spus Ionel Haşotti.

Proiectul Eminescu, suspendat

Despre proiectul Eminescu, Romeo Nunzio a spus că acesta va fi abandonat şi că va cere daune pentru aceste întârzieri. „Proiectul nu se poate demara, pentru că acolo, pe acel teren, nu se poate lucra. Până nu se face infrastructură acolo, nu putem lucra, pentru că nu sunt căi de acces, nici măcar nu s-a intrat cu lucrările". Italienii au spus că, până acum, totul s-a făcut prin mijloace proprii, societatea nu a luat credite pentru susţinerea investiţiei, însă „este un nivel de suportabilitate".

„Nu avem intenţia să cumpărăm Cazinoul"

În ceea ce priveşte schimbul pe care municipalitatea l-ar face cu italienii, respectiv Cazinoul din Constanţa pentru achitarea datoriei de 15 milioane de euro, subiect despre care Mazăre a vorbit la finele şedinţei de CLM de luni, Romeo Nunzio a precizat că nimeni nu a propus nimic. „Propunerea nu a fost făcută niciodată. Abordarea primarului este comercială. Dacă domnul primar îşi închipuie că poate evalua Cazinoul la sume astronomice este problema lui, să-l păstreze. Dacă se va face o evaluare onestă, totul se poate discuta. Noi nu avem intenţia să-l cumpărăm. Nu spunem 100% că refuzăm să primim orice de la primărie în schimbul obligaţiei pe care o au, dar totul trebuie să se facă sub semnul echilibrului", a mai spus Haşotti.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • figarou 01 Jun, 2011 00:55 Asta sa fie poanta de final cu El Casino? Ma indoiesc, da nu-i bai ca doar opozitia e pe val... Cine se gindea ca Base o sa iasa si obligatiile nu mai pot fi onorate, in nici un caz ala din Capo del UE.