Final de cercetari in dosarul „23 August"
Final de cercetari in dosarul „23 August"
Suspecţii vor fi deferiţi instanţei în cel mult o lună
Suspecţii tentativei de omor calificat comise în urmă cu
aproape trei ani, la 23 August, sunt la un pas de a fi trimişi în judecată.
Anchetatorii au primit rezultatele expertizei ADN şi, după ce persoanele
suspectate vor fi audiate şi supuse probei cu detectorul de minciuni, vor fi
deferite instanţei.
Faptele s-au petrecut în localitatea 23 August, în seara
de 9 aprilie 2006, ţinta atacului fiind Dacian Butoi, un tânăr din comună. La
vremea respectivă, martorii au susţinut că întreaga acţiune a fost bine gândită
de autori, victima fiind mai întâi speriată cu mai multe focuri de armă, iar
apoi agresată fizic de atacatori. În seara respectivă, Dacian Butoi ieşea din
discotecă, însoţit de mai mulţi prieteni. La un moment dat, prin faţa lor a
trecut un autoturism străin, înmatriculat în Statele Unite ale Americii. Ca în
filmele de acţiune, maşina străină a fost urmată de o Dacia albă, cu geamuri
fumurii. Din senin, s-au auzit patru focuri de armă, iar grupul lui Butoi s-a
speriat şi tinerii au început să fugă care încotro. Înainte să fugă, tinerii au
apucat să vadă cum unul dintre pasagerii din Dacia a scos un pistol pe geam şi
a tras înspre ei. La rândul său, Dacian Butoi a reuşit să se refugieze în
spatele unui copac din apropiere. Totuşi, agresiunea abia acum urma să înceapă.
Prin spate, au venit doi bărbaţi, mascaţi de mai multe plăci de polistiren pe
care le cărau. Ajunşi în dreptul lui Butoi, atacatorii au aruncat plăcile pe
care le duceau şi au început să-l lovească, folosindu-şi pumnii şi bâtele aduse
în acest scop. Când au plecat, Butoi era mai mult mort decât viu. Ulterior,
oamenii legii au stabilit că focurile de armă fuseseră trase cu un pistol cu
gaze. Motivul care se pare că a stat la baza acestui scandal este reprezentat
de cinci hectare de pământ, iar Dacian Butoi ar fi primit astfel o „lecţie"
pentru că s-a implicat prea mult în recuperarea avuţiilor familiei sale.
IGPR a întârziat ancheta
La vremea respectivă, membrii familiei tânărului bătut au
declarat că nu era pentru prima oară când agresorii încercau intimidarea lor
sau când au încercat să ucidă pe cineva din familie, în acelaşi scop
„educativ". În ceea ce priveşte pământul cu pricina, care a reprezentat mărul
discordiei, povestea a început cu un an înainte, în 2005. Conform declaraţiilor
pe care Vasile Butoi, tatăl victimei, le-a dat anchetatorilor la momentul
comiterii agresiunii, suspecţii îi furaseră actele pentru cinci hectare de
pământ, pe care ulterior le-au vândut. În schimbul pământului, atacatorii ar fi
obţinut 200.000 de lei, în baza unei procuri false. De la faţa locului unde s-a
petrecut agresiunea, anchetatorii au prelevat mai multe probe ADN, pe care
le-au trimis spre expertizare. Amprentele au fost trimise la Institutul de
Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Totuşi,
din cauza numărului mare de dosare trimise la centru, cauza de la Constanţa a
fost nevoită să aştepte, cedând prioritate altora. În cele din urmă, la aproape
trei ani de la comiterea faptei şi de la trimiterea probelor, expertiza a fost
finalizată, iar suspecţii urmează să fie trimişi în judecată. Ultimele faze
prin care dosarul trebuie să treacă, înainte să ajungă în instanţă, sunt
audierea persoanelor acuzate şi supunerea acestora la testul poligraf.
Anchetatorii speră ca, cel târziu luna viitoare, dosarul să ajungă pe rolul
instanţelor.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp