Firma familiei prefectului musamalizeaza accidentele de munca
Firma familiei prefectului musamalizeaza accidentele de muncaEdi Martin cumpara tacerea angajatilor
In data de 20 octombrie, Mircea Timofte, angajat al Martin Group, a suferit un accident in drum spre casa * Potrivit Legii protectiei muncii, orice accident survenit pe drumul de la serviciu catre casa este considerat tot accident de munca si, in consecinta, declarat la Inspectoratul Teritorial de Munca * Accidentul la care facem referire nu figureaza, insa, nicaieri in evidentele ITM * Mai mult, potrivit angajatilor de la Martin Group si Polaris, prefectul si fiul sau ofera sume substantiale de bani angajatilor pentru ca acestia sa nu faca valuri in cazul accidentelor de munca * Cu atat mai mult, accidentul trebuie declarat in cazul in care a avut ca urmare incapacitatea temporara de munca * Lucru neindoielnic in cazul nostru, deoarece victima este imobilizata in pat, cu doua fracturi la piciorul drept
In repetate randuri, reporterii nostri au fost sesizati asupra neregulilor ce se petrec in cadrul firmelor familiei Gheorghe Martin, care detine, printre altele, firma de transporturi Martin Group si Polaris, firma responsabila cu salubritatea municipiului Constanta. Despre ceea ce se petrece in cadrul firmelor familiei Martin am publicat mai multe articole. In prezent suntem nevoiti sa revenim cu noi aspecte care sunt contrarii legi. Cele doua firme ale familiei prefectului anterior mentionate au reusit sa atinga "performanta" de a nu mai declara nici accidentele de munca ale caror victime sunt proprii salariati. Pe scurt, in data de 20 octombrie a.c., Mircea Timofte, unul din angajatii de la Martin Group a suferit, in drum spre casa, un accident de circulatie. La intersectia strazilor Dezrobirii cu I.C. Bratianu, barbatul a fost izbit de un Opel cu numarul de inmatriculare B-36-UFF, condus de Bogdan Pascu. Impactul a fost atat de violent, incat victima a suferit doua fracturi la piciorul drept. In urma impactului Timofte a fost aruncat de masina la o distanta de cativa metri. Transportat de urgenta la spital, Mircea Timofte, in varsta de 56 de ani, a fost internat, initial, in salonul 3210 al Sectiei Neurochirurgie, iar, ulterior, a fost mutat la Ortopedie. Urmatoarele cateva luni, angajatul Martin Group si le va petrece imobilizat la pat, cu piciorul in ghips. Pana aici toate lucrurile sunt extrem de limpezi.Martin "uita" sa declare amanuntele la ITMNumai ca fratele sau fiul prefectului Martin, care detin si conduc Martin Group, au "uitat" sa declare accidentul de munca la ITM. Mircea Timofte a uitat, la randul lui, sa declare locul de munca, precizand politistilor ca nu are nici un fel de ocupatie. In acest sens, Legea protectiei muncii nr.90/1996, care defineste accidentul de munca, precizeaza la art.2, negru pe alb, ca este considerat accident de munca inclusiv accidentul survenit in timpul si pe traseul normal al deplasarii de la locul de munca la domiciliu si invers. Prin urmare, daca, in timp ce se indreapta spre casa, angajatului i se intampla ceva, accidentul este considerat ca facand parte din timpul serviciului. In concluzie este vorba despre un accident de munca. Potrivit acelorasi reglementari, accidentul de munca trebuie comunicat de indata conducerii persoanei juridice de catre conducatorul locului de munca sau de orice alta persoana care are cunostinta despre producerea accidentului. Lucru de care nu ne indoim ca s-a intamplat, deoarece, din informatiile pe care le detinem, prefectul si fiul sau, Edi Martin, au avut "grija" de angajat. Se pare ca patronii au cumparat cu bani tacerea acestuia. De altfel multi dintre angajati celor doua firme fac declaratii de genul: "Domnul Martin si domnul Edi au mereu grija de noi, indiferent de ce ni se intampla". Incalcarea flagranta a dispozitiilor legii in acest caz reiese cu atat mai mult cu cat, in cazul unui accident urmat de incapacitate temporara de munca (lucru neindoielnic in cazul nostru), trebuie comunicat de indata de catre conducerea firmei implicate Inspectoratului Teritorial de Munca. Inspectorii ITM nu au auzit, insa, de un astfel de accident. De altfel, acesta nu este singurul caz in care ITM-ul se pare ca nu este instiintat despre accidentele de munca din cadrul celor doua firme. In urma cu ceva vreme, un alt angajat al aceleiasi firme, care suferea de inima, a decedat in timpul serviciului. Nefericita intamplare a survenit in pofida faptului ca victima solicitase, anterior, data fiind boala de care suferea, transferul pe o functie mai putin solicitanta. Din pacate solicitarea nu a primit raspuns de la conducere pana la decesul muncitorului.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp