Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:10 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Florea Străinu, poliţist de la Permise trimis în judecată de DNA Constanţa, achitat. Dosarul, amânat pentru 2016 (rechizitoriu)

ro

14 Nov, 2015 00:00 3306 Marime text
Judecătorii de la Curtea de Apel Constanţa au amânat, pentru jumătatea lunii ianuarie 2016, dosarul în care Florea Străinu, inspector principal de poliţie în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise Conducere şi Înmatriculări Vehicule (SPCRPCÎV) Tulcea, a fost achitat în primă instanţă.
 
Străinu a fost deferit Justiţiei în august 2014 de procurorii DNA Constanţa, pentru presupusa săvârşire a infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia deţinută. Dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Tulcea, care, pe data de 5 februarie, a dispus achitarea poliţistului. Decizia Tribunalului a fost atacată la Curtea de Apel Constanţa, iar următorul termen a fost stabilit pentru data de 21 ianuarie 2016.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA susţin că, „în perioada 2011 - 2014, inculpatul Străinu Florea a efectuat operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia de ofiţer de poliţie în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise Conducere şi Înmatriculări Vehicule (SPCRPCÎV) Tulcea, pe care o deţinea în perioada respectivă, efectuând operaţiuni de încasări şi plăţi în contul Persoanei Fizice Autorizate (PFA) Străinu Alexandru George, deschis la o unitate bancară din oraşul Tulcea“. Încasările şi plăţile efectuate erau legate, mai arată procurorii, de activitatea comercială din domeniul apiculturii desfăşurată de respectiva PFA.
 
Într-un alt dosar, Florea Străinu a fost condamnat de Tribunalul Tulcea, primă instanţă, la trei ani de detenţie. Şi această cauză se află pe rolul Curţii de Apel Constanţa.

Rechizitoriu
Trimitere în judecată Ionel Olăraş, Florea Străinu şi Gheorghe Constantin, din Serviciul de Permise Tulcea (document)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii