Fostul primar din Peştera - socru mare
Fostul primar din Peştera - socru mareLiberalul Ion Cosor, fost primar al comunei Peştera, va deveni socru mare la sfârşitul acestei luni.
Fiul cel mare al acestuia, Cătălin Cosor, în vârstă de 30 de ani, se va căsători cu aleasa inimii sale, Cristina Lazăr, pe 30 octombrie. „Mireasa este studentă în anul III la Medicină, iar băiatul este şi el dublu-licenţiat, ultima specializare fiind cea de inginer agronom. Munceşte alături de mine la ferma pe care o deţinem, unde lucrăm vreo 60 de hectare şi creştem vreo 200 de capete de animale", ne-a declarat voios socrul mare. Cununia civilă şi cea religioasă vor avea loc, potrivit lui Ion Cosor, la Peştera, iar felicitările, masa şi dansul la un restaurant din Medgidia. Potrivit socrului mare, după nunta băiatului mare, va urma şi cea a mezinului, mai mic cu doi ani faţă de Cătălin.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp