Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:03 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul şef al Poliţiei din Bărăganu, amendat pentru abuz în serviciu şi fals

ro

13 Apr, 2011 02:06 1100 Marime text
Fostul şef al Postului de Poliţie din localitatea Bărăganu, Petre Valerică, cercetat pentru abuz în serviciu şi luare de mită, a fost scos de sub urmărire penală. Ancheta acestuia a fost disjunsă din dosarul în care agentul-şef Iulian Iliuţă Nucu, tot din cadrul Poliţiei Bărăganu, a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa spun că Petre Valerică, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals material în înscrisuri oficiale, a fost scos de sub urmărire penală, întrucât faptele comise de acesta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. Totodată, procurorii au precizat că poliţistul a primit o amendă administrativă în cuantum de 1.000 de lei. De asemenea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa mai informează că fostul şef al Postului de Poliţie din localitatea Bărăganu nu a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, dosarul nefiind trimis în instanţă întrucât fapta nu există. Reamintim că, potrivit anchetatorilor, Iulian Iliuţă Nucu i-ar fi solicitat unui individ suma de 2.000 de euro şi cantitatea de 100 de litri de palincă, pentru a interveni pe lângă Petre Valerică şi a-l determina pe acesta să nu-i facă dosar penal. Pe 13 aprilie 2009, Iliuţă Nucu a fost prins în flagrant când primea o parte din cele solicitate, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie descoperind sub recamierul din holul locuinţei agentului 3.500 de lei, iar pe hol se afla o damigeană cu 20 de litri de palincă. Prin acelaşi rechizitoriu, anchetatorii au dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de Valerică Petre, ţinând cont de faptul că existau suspiciuni de comitere a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice şi luare de mită. La jumătatea lunii februarie 2010, Iliuţă Nucu a fost condamnat de judecători la un an şi jumătate de închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii