Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:00 09 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fraze sforaitoare si premii mici la faza nationala a Olimpiadei de chimie

ro

29 Mar, 2005 00:00 1414 Marime text

Aproape patru sute de elevi se intrec pentru a demonstra ca ei sunt cei mai buni chimisti din tara * In joc sunt puse premii in bani, mai mult simbolice

Ieri a fost o zi de mari emotii pentru olimpicii din toata tara, participanti la faza nationala a olimpiadei de chimie. Festivitatea de deschidere a acestei manifestari de amploare, gazduita de judetul Constanta, a avut loc pe scena salii "Sergiu Celibidache" a Liceului de Arta, pe care au urcat toti membrii comisiei centrale de examinare, ei fiind felicitati de catre Valentina Albu, inspectorul de specialitate din cadrul ISJ, cea care i-a prezentat tuturor colegilor, elevi din toate colturile tarii, profesori si parinti. La manifestarea respectiva au mai fost prezenti reprezentanti ai ISJ si ai Ministerului Educatiei si Cercetarii. Potrivit celor declarate de catre conducerea ISJ, cea de-a XXXIX-a editie a fazei nationale a olimpiadei de chimie a reunit in jur de 400 de elevi din intreaga tara, din care 21 din Constanta. Legat de banii alocati pentru desfasurarea competitiei amintite, contabilul-sef al inspectoratului, Aurel Tudorica, a declarat ca ministerul de resort le-a atribuit suma de 621 de milioane de lei, din care 405 milioane pentru cazarea si masa copiilor, diferenta reprezentand premiile elevilor, adica 50 de milioane de lei pentru 25 de premii I, II si III si o suta de mentiuni. Tudorica a mai precizat ca, dupa stabilirea bugetului pentru acordarea distinctiilor, MEC a hotarat sa suplimenteze suma, urmand ca in zilele urmatoare inspectoratul sa afle si care este cuantumul acesteia. Desi reprezentantii MEC au indexat recent cuantumul premiilor acordate olimpicilor, laureatii etapelor nationale ar trebui sa beneficieze de urmatoarele sume: locul I- 900.000 lei, locul II- 700.000 lei, premiul III- 500.000 lei si mentiune- 350.000 lei, ceea ce reprezinta doar praf in ochi dupa ani si ani de studiu. De asemenea, ne-au declarat inspectorii, pentru a facilita deplasarea elevilor din unitatile de cazare la unitatile de invatamant in care se desfasoara concursul, s-a incheiat un contract cu RATC, pentru sapte autocare. In deschiderea olimpiadei a luat cuvantul inspectorul scolar general, Dima Zainea, care si-a "incantat" auditoriul cu acelasi discurs pe care l-a "recitat" si la faza nationala a olimpiadei de muzica si coregrafie, discurs din care redam urmatorul fragment: "De fapt, dumneavoastra, impreuna cu elevii vostri sunteti locuitori ai Olimpului si ati venit aici in cetatea Tomisului, in aceasta sala cu o minune, o faclie a valorilor. Totodata, sper ca in aceasta perioada, ISJ sa se aseze la dimensiunea eforturilor dumneavoastra si vom asigura posibilitatea sa va manifestati la nivelul studiilor inalte pe care le aveti". Prima proba pe care o vor sustine elevii va fi cea teoretica, urmand ca proba practica sa aiba loc miercuri, 30 martie, iar cea de baraj, joi, 31 martie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii