Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:56 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Frumusete furata

ro

10 May, 2002 00:00 1299 Marime text

Gheorghe Popa acuza o agentie de moda ca i-a nedreptatit fiica

Tres Jolie Model a organizat un concurs pentru a selecta manechine * La semifinala care a avut loc la Bucuresti, pe data de 18 aprilie, au participat 700 de fete din toata tara * Carmen Popa din Constanta a fost selectata intre cele 20 de fete care urmau sa lucreze la Paris * Gheorghe Popa, tatal fetei, a declarat ca acest lucru a fost declarat public, dupa concurs * Ulterior, Carmen a primit un telefon prin care era anuntata ca a fost respinsa

In ultimii ani, s-a intamplat de foarte multe ori ca tot felul de firme cu blazon frumos fabricat sa reuseasca sa profite de credulitatea unora dintre noi. O eventuala lista cu firme fantoma care au dat tepe in Romania ar ocupa multe pagini si niciodata nu ar fi completa. De la asa-zisele fonduri de investitii pana la societati care trimit persoane la lucru in strainatate. In aceasta categorie intra si anunturile prin care sunt racolate fete care sa lucreze pentru case de moda din vest, mai ales in Franta si Italia. Si cum visul oricarei pustoaice de liceu, care este laudata putin de colegii de clasa, este sa ajunga model, restul vine de la sine.

"Metropolitan Model" este o agentie cu sediul la Paris si cu puncte de lucru in multe tari din lume. In Romania, agentia este reprezentata de "Tres Jolie Model". Pentru ca fetele din Romania sunt recunoscute pentru frumusetea lor, agentia a organizat un concurs pentru a selectiona 20 de fete care urmau sa lucreze la Paris. Pe fluturasii promotionali ai agentiei scria ca, daca ai varsta cuprinsa intre 15 si 22 de ani, aptitudini de manechin sau fotomodel, daca vrei sa fii promovata in modeling-ul international si, in fine, daca doresti sa lucrezi in domeniu la "Metropolitan Paris", poti participa la "Finala Metropolitan TopModel Romania".

Nurii ilegalitatilor

Pentru a acoperi toata tara, agentia a trimis o caravana prin toate orasele mari. Ea a ajuns la Constanta pe data de 2 aprilie anul acesta si a organizat o preselectie la clubul "The Temple". Florenta Carmen Popa, de 18 ani, eleva in clasa a XII-a la Liceul Sanitar din Constanta, a reusit sa impresioneze si s-a numarat printre fetele alese sa mearga la semifinala care avea sa aiba loc la Bucuresti. Pe 18 aprilie, 700 de fete frumoase din toata tara au concurat la discoteca "Why Not?" din Bucuresti, sperand ca vor fi selectionate pentru a lucra in Franta. Conducerea agentiei "Tres Jolie Model", Aymeric Montlaur, director de casting pentru Europa al Metropolitan Model Agency Paris, ajutati de Georgeta Dragan, directoarea agentiei pe Romania, au ales 20 de fete, dupa sustinerea mai multor probe. Calitatile au recomandat-o si de aceasta data pe Carmen Popa din Constanta, caci ea fost una dintre cele 20 de fete fericite ca au fost selectionate. Gheorghe Popa, tatal lui Carmen, care a insotit-o pe fiica lui la semifinala de la Bucuresti, isi aminteste ca a urmarit cu emotie desfasurarea concursului si a fost foarte fericit cand Carmen a urcat pe podium, alaturi de alte 19 fete. Gheorghe ne-a declarat ca atunci s-a anuntat oficial ca toate fetele vor fi angajatele "Metropolitan Model Agency" si vor participa la finala din mai 2001. Carmen s-a intors in Constanta impreuna cu tatal sau si a asteptat sa fie contactata telefonic. Acest lucru s-a intamplat pe data de 25 aprilie. Georgeta Dragan, directoarea agentiei "Tres Jolie Model" din Bucuresti, a anuntat-o pe Carmen Popa ca a fost respinsa, impreuna cu alte patru fete si ca in Franta vor merge numai 16 dintre cele care castigasera semifinala de la Bucuresti. La aflarea vestii, Carmen, care isi vazuse visul implinit, a avut un soc si a facut chiar o depresie psihica. Tatal ei, Gheorghe Popa, acuza pe organizatorii din Romania ca au facut aranjamente. El a telefonat la sediul din Bucuresti al agentiei si a discutat cu Georgeta Dragan, pentru a afla de ce fiica lui a fost respinsa dupa ce, in prealabil, castigase selectia. Explicatia directoarei a fost ca patronul din Franta al agentiei a urmarit caseta si nu a fost de acord cu patru dintre fete. Georgeta Dragan nu a vrut nici macar sa ii dea lui Popa numarul de telefon sau adresa din Paris a agentiei, spunandu-i ca ei raspund de ceea ce se intampla in Romania. O alta concurenta care a fost admisa la semifinala a sustinut declaratiile lui Gheorghe Popa. Ea a afirmat ca la Bucuresti, dupa terminarea concursului, s-a anuntat oficial ca toate cele 20 de fete vor lucra la Paris, pentru agentie. Din fericire pentru ea, nu a fost una dintre cele patru fete respinse ulterior. De aceea, pentru a nu-si strica relatiile cu agentia, ne-a rugat sa nu ii publicam numele. Carmen Popa, impreuna cu parintii ei inca mai spera ca se va reveni asupra unei decizii pe care o considera nedreapta si ca va pleca, in cele din urma, la Paris.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii