Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:21 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Furata de propriul sot

ro

29 Jul, 2005 00:00 790 Marime text

O femeie din Mangalia a fost prejudiciata cu suma de 1,2 miliarde de lei * Aceasta a crezut ca este vorba despre cinci persoane care s-au cazat in mod ilegal la domiciliul acesteia * Surpriza avea sa apara dupa numai cateva ore de investigatii ale politistilor

Cazarea ilegala practicata de foarte multe persoane ce dispun de spatii excedentare de locuit a devenit in ultimii ani un adevarat fenomen. Cotidianul ZIUA de Constanta a atras atentia in mai multe randuri asupra acestui aspect, odata cu deschiderea sezonului estival. Primele victime ale constantenilor ce se folosesc de acest sistem de racolare a turistilor pentru a-i caza pe diferite perioade de timp, nu au intarziat sa apara. Actiunea acestora pentru a mai scoate un ban in plus este deosebit de riscanta, dat fiind ca cei mai multi dintre ei nu isi iau nici cele mai elementare masuri de precautie, respectiv legitimarea persoanelor cu trecerea acestora in cartea de imobil a locuintei, forma care de altfel trece in legalitate sistemul. Unul dintre cele mai elocvente exemple oferite este reclamatia pe care a depus-o Politiei din Mangalia, o femeie din aceeasi localitate. Irina Turcanu a declarat politistilor ca i-au disparut de la domiciliu suma de 9.150 USD, 9.000 de lei RON si certificate de trezorerie in valoare de 80.000 lei RON. Din primele cercetari efectuate de echipa operativa ajunsa la fata locului s-a constatat ca apartamentul in cauza nu prezenta urme de fortare a usilor de acces si nici a ferestrelor. Mai mult decat atat, in interiorul camerelor, bunurile nu erau ravasite. Irina Turcanu sustine ca a constat lipsa bunurilor pe data de 27 iulie. Femeia spune ca dolarii ii avea intr-un sertar din dormitor, iar leii si certificatele de trezorerie se aflau intr-un diplomat in sufragerie, la care nu mai umblase de opt zile. In urma verificarilor efectuate si a discutiilor purtate cu Irina Turcanu, politistii au crezut in prima faza ca, cel mai probabil, autorii furtului sunt cinci persoane din Vaslui, pe care femeia le cazase pentru cateva zile si despre care nu stie foarte multe. Valoarea prejudiciului cauzat a fost estimata la suma de 1,2 miliarde de lei. Cercetarile privind stabilirea imprejurarilor in care s-au petrecut faptele si a situatiei de fapt, sunt continuate de politistii din Mangalia. In plus, au fost demarate demersuri in vederea identificarii autorilor furtului. Exista totusi destul de multe suspiciuni privind acest caz. Oamenii legii sustin ca toate acestea in conditiile in care, femeia nu locuia in apartament dar a lasat bunurile in casa. In plus, Irina Turcanu sustine ca lucrurile din apartament nu au fost deranjate. La inchiderea editiei noastre, oamenii legii au stabilit ca de fapt, hotul este chiar sotul femeii. Aceleasi surse au precizat ca femeia se afla de mai mult timp despartita in fapt de propriul sot urmand ca in scurt timp sa divorteze. (Vom reveni.)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii