Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:12 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Furt din cazino

ro

08 Sep, 2009 02:19 1321 Marime text

Un tânăr din Constanţa este suspectat că a sustras o sumă de bani importantă dintr-un cazino.

În dimineaţa zilei de 30 august anul curent, în jurul orei 05.45, din casieria Cazinoului Mercur de pe strada Traian, din municipiului Constanţa, a dispărut suma de 4.000 lei. Cercetările demarate de lucrătorii din cadrul Secţiei 3 i-au condus pe oamenii legii la Ciprian Gorocilă, 24 de ani, din Constanţa. Potrivit poliţiştilor, acesta are antecedente penale, fiind o mai veche cunoştinţă a oamenilor legii, întrucât tot el este şi autorul altor furturi.

Client al cazinoului, bărbatul suspectat de furt ar fi profitat de neatenţia personalului de serviciu din cadrul cazinoului. Uşa de acces în casierie era neasigurată, iar banii, lăsaţi pe birou, la vedere. Tentaţia a fost mult prea mare pentru tânărul constănţean, care a pătruns în casieria societăţii şi şi-a însuşit suma de 4.000 lei. Poliţiştii Secţiei 3 l-au identificat, după ce a fost recunoscut de angajaţii cazinoului când a revenit să joace. Din păcate, identificarea suspectului nu a permis poliţiştilor şi recuperarea prejudiciului. Ciprian Gorocilă s-a ales cu dosar penal şi este cercetat în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii