„Gâlceava" pe martori Cazul senatorului Mazăre, în atenţia judecătorilor constănţeni
„Gâlceava" pe martori: Cazul senatorului Mazăre, în atenţia judecătorilor constănţeni


Disjuns pentru Voicu şi trimis pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dosarul senatorului Mazăre pare să fi rămas „în coadă de peşte". În paralel, judecătorii constănţeni urmează să se pronunţe în dosarul în care avocatul politicianului constănţean a contestat amenda aplicată de procurorii DNA. Mai exact, este vorba despre o sumă de 3.000 de lei, pe care apărătorul politicianului a fost obligat să o achite, fiind sancţionat în aprilie 2010 pe motiv că ar fi „intervenit în mod repetat şi nejustificat, atât pe timpul adresării întrebărilor către martor de către organele de urmărire penală, cât şi în cursul formulării răspunsurilor de către acesta, modificându-le conţinutul şi sensul". Amenda a fost aplicată prin Ordonanţa DNA din 21 aprilie 2010, în dosarul în care senatorul Alexandru Mazăre dobândise calitatea de învinuit, fiind pus sub învinuire în iureşul arestării lui Cătălin Voicu şi al presupuselor interceptări telefonice, date în presă „pe surse". Martorul din cauza căruia a fost amendat avocatul senatorului de Constanţa este Nicolae Ungureanu - audiat pe 21 aprilie 2010 în dosarul lui Voicu -, avocatul susţinând că procurorii DNA nu consemnau întocmai declaraţia acestuia, ci numai anumite aspecte, care să redea aşteptările anchetatorilor. Apărarea a mai susţinut că în timpul audierii martorului Nicolae Ungureanu, consemnările dispuse de organele de urmărire penală erau uneori neconforme cu realitatea, astfel că era firesc să solicite ca ceea ce apărea în scris să fie identic cu ce declara martorul. Dată fiind amenda de 3.000 de lei aplicată de procurorii DNA, avocatul s-a adresat instanţei constănţene, solicitând anularea acesteia. Magistraţii Judecătoriei Constanţa urmează să pronunţe o soluţie în acest caz până la sfârşitul săptămânii.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp